FOTO: Drumurile județene DJ 108A și DJ 191 C, se află în grafic și se lucrează la capacitate maximă

La aproximativ 12 luni de la emiterea de către Consiliul Județean Sălaj a Ordinelor de începere a lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumurilor județene DJ 108A: lim. jud. Cluj – Bogdana (peste 11 km) și DJ 191 C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca (2 tronsoane a peste 36 de km: km0 Nușfalău– lim.Zalău și lim. Zalău – Creaca – DJ 108A ), exceptând suspendarea/reducerea ritmului de executare a lucrărilor pe perioada de iarnă, cele două șantiere amintite se încadrează în graficele estimate de realizare a acestora, aproximativ 30% în cazul celui dintâi și aproximativ 20% pentru lucrările executate pe cel de-al doilea șantier, localizat pe primul tronson de intervenție: km 0 Nușfalău – Crasna –lim. Zalău.

Principalele categorii de lucrări executate la cele două drumuri județene se referă la realizarea terasamentelor (ex.săpături, umpluturi, taluzări, compactări și nivelări ale terenului de fundare etc.), a sistemului rutier, respectiv a stratului de formă, a celui de fundație și a celui de legătură, dar și a drenurilor longitudinale (dren de fund de șanț) și transversale, a șanțurilor și zidurilor de sprijin din beton și gabioane, ori la înființarea unor podețe tubulare și dalate, precum și a unor drumuri laterale și accese la proprietăți.

Termenele de finalizare contractelor de execuție se situează pentru șantierul de reabilitare și modernizare a DJ 108A: lim. jud. Cluj – Bogdana în luna iulie a anului viitor, în timp ce pentru cel de-al doilea, respectiv reabilitarea și modernizarea DJ 191 C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca în iulie 2022, ambele urmând să abordeze lucrări care să finalizeze tronsoanele în lucru (ex. lucrări specifice sistemului rutier – straturile de legătură și uzură, acostamente, consolidare cu piloți forați și cu zid ancorat – pe traseul DJ 108 A -, continuarea realizării unor ziduri de spriin din beton, a șanțurilor betonate, trotuarelor, dar și a celor referitoare la siguranța rutieră – semnalizarea orizontală și verticală și a realizării parapeților etc.).

Lucrările de reabilitare și modernizare a celor două segmente a drumurilor județene amintite, totalizând mai bine de 48 de km din rețeaua totală a drumurilor județene aflate în administrarea Consliului Județean Sălaj, sunt finanțate din fonduri europene, în cadrul a două proiecte promovate în acest sens de către autoritatea județeană spre finanțare nerambursabilă aferentă perioadei de programare financiară 2014-2020, respectiv Programul Operațional Regional, valoarea acestora fiind de aproape 53 milioane lei pentru proiectul de reabilitare și modernizare a DJ 108A: lim. jud. Cluj – Bogdana și de peste 120 milioane lei pentru proiectul de reabilitare și modernizare a DJ 191 C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca.

Valoarea totală a investițiilor Consiliului județean pentru drumurile județene cu finanțare europeană nerambursabilă contractată depășește peste 590 milioane lei, respectiv peste 128 milioane euro pentru lucrări de reabilitare și modernizare a acestora (perioada de finanțare 2007-2013 – peste 188 miloane lei, iar în actuala perioadă de finanțare 2014-2020 peste 400 milioane lei) la care se adaugă și aproape 19,5 milioane lei finanțare națională nerambursabilă (Programul Național de Dezvoltare Locală I), peste 41 de milioane lei fiind asigurați ca finanțare de la bugetul județului, doar în ultimii 2 ani, pentru mai bine de 170 km în principal pentru lucrări de executare a covoarelor bituminoase și alte reparații.

 

  

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.