Fraudă la 300 de păcănele, inclusiv din Sălaj

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpaţi – un cetăţean maghiar şi patru români – pentru evaziune fiscală în formă continuată. Firmele cetăţeanului maghiar controla la nivel naţional 283 de aparate al căror index era modificat pentru a masca încasările.

 

„Inculpatul cetățean ungar, în calitate de asociat și administrator a trei societăți comerciale din Târgu Mureș și a uneia din județul Satu Mare, având ca obiect de activitate organizarea de jocuri de noroc, a derulat operațiuni ce au dus la fraudarea obligațiilor fiscale prin modificarea mecanică sau electronică a indexului/contorului aparatelor electronice de jocuri de noroc. Prin intermediul societăților respective erau exploatate la nivel național, în peste 200 de locații situate în județele Bacău, Bihor, Brașov, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea, 283 de aparate electronice de jocuri de noroc”, au anunțat, joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Societățile comerciale închiriau spații comerciale, de regulă în incinta unor localuri de alimentație publică, în care erau puse în exploatare aparate de joc,urmare a încheierii unor contracte cu proprietarii localurilor respective (chiria lunară fiind de aproximativ 1.200 lei/ aparat). Pe lângă contract, între cele două părți se încheia și o înțelegere neoficială prin care se stabileau cotele părți din încasările rezultate pe parcursul unei luni, de regulă 60% din câștiguri pentru societățile controlate și 40% pentru proprietarul firmei care a pus la dispoziție spațiul necesar, detaliază anchetatorii.

 

„În operaționalizarea activităților ilicite erau implicate mai multe persoane angajate cu contract de muncă în cadrul societăților menţionate, respectiv persoana responsabilă cu întocmirea evidențelor contabile și responsabilii cu deconturile lunare. Modul de operare pus în practică consta în efectuarea de intervenții directe neautorizate asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale aparatelor de joc în scopul diminuării sumelor declarate, înregistrate și impozitate ca venituri și colectarea fondurilor nesupuse fiscalizării. În conformitate cu legislația din domeniul jocurilor de noroc, intervenția asupra componentelor funcționale, hardware sau software, a aparatelor de jocuri de noroc se poate realiza doar în prezența reprezentanților Biroului Român de Metrologie Legală, care ulterior au obligativitatea legală de a sigila aparatele”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *