Guvernul PNL blochează mai multe proiecte de dezvoltare din Sălaj

Camera Deputaților a amânat ieri, 7 iulie, dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Ion Ștefan. Acesta a acuzat probleme la coloană și a apărut cu un guler cervical.

Ministrul Ion Ștefan este acuzat de fals în acte publice și are probleme de integritate susțin social-democrații.

Senatorul Pop Gheorghe acuză Guvernul PNL că blochează mai multe proiecte de dezvoltare din Județul Sălaj

„Este datoria ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației să răspundă în fața Parlamentului de ce prioritatea mandatului său nu o reprezintă bunul mers al proiectelor pentru dezvoltarea comunităților locale și toate celelalte atribuții potrivit legii”, spune senatorul. 

„Vă dau un exemplu: în luna mai, i-am adresat o întrebare ministrului Ștefan având ca subiect situația decontărilor lucrărilor de investiții prin PNDL I și II, având informații la acea dată că primăriile întâmpină probleme în derularea proiectelor din cauză că Ministerul Lucrărilor Publice nu virează banii necesari lucrărilor realizate.

Răspunsul primit la sfârșitul lunii iunie a fost, scriind ministrul negru pe alb, că TOATE solicitările de plată trimise de către primăriile din țară până la data de 18 iunie 2020 au fost onorate de către Minister.

Ghiciți ce? Sunt primării în Sălaj care au depus la Minister solicitări de plată pentru proiecte importante care se derulează prin PNDL și NU au primit nici acum banii. Spre exemplu, Primăria Jibou a depus o solicitare la data de 25 mai, iar a doua, la data de 2 iunie 2020. În total, peste 700 de mii de lei pentru lucrări executate și nedecontate de ministerul condus de Ștefan (cel mare de la PNL). Având în vedere răspunsul ministrului și documentele primăriilor sălăjene cărora nu li s-au virat banii pentru lucrări, plus multe alte dovezi ale minciunilor ministrului Grindă, sper să aibă minima decență ca în urma moțiunii să demisioneze din funcție.

Sunt convins că în situația Primăriei Orașului Jibou mai sunt administrații locale și județene din țară, dar ministrul preferă să ne mintă frumos. Când țara ardea (și încă arde), același ministru a aprobat peste 12 mii de angajări. În același timp, proiectele de investiții derulate prin #PNDL pentru milioane de români sunt la un pas de blocare din cauză că ministrul are cu totul alte preocupări decât buna derulare a proiectelor pentru creșterea calității vieții românilor din toate zonele țării”, este mesajul postat pe pagina senatorului PSD, Pop Gheorghe.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *