Ionel Ciunt garantează pentru Florin Florian și echipa lui la Consiliul Județean Sălaj

Ionel CIUNT este profesionistul deVOTAT care a demonstrat, în cei peste 16 ani de experiență administrativă din cei 30 de ani de activitate profesională, că faptele sunt cele care pot descrie cel mai bine capacitatea și intențiile unui om care ocupă o funcție publică.
A demonstrat, în toate funcțiile publice pe care le-a ocupat și le ocupă, faptul că este un OM, un lider implicat și aplecat nevoilor colegilor și ale comunității!
Născut și crescut în comuna sălăjeană Șimișna, Ionel Ciunt a devenit medic veterinar în anul 1990, fiind absolvent al Facultății de Medicină Veterinară București, urmând apoi o serie de specializări și cursuri postuniversitare, inclusiv la instituții internaționale din Franța.
Parcursul său profesional atestă perseverența, permanenta preocupare pentru studiu și perfecționare, dar și capacitatea de leadership pe care colegul nostru o are: cariera sa a demarat ca medic veterinar- șef de circumscripție în comuna Sâg, în anul 1990, ajungând apoi medic veterinar la Zalău, lider de sindicat, director executiv al DSVSA Sălaj, director executiv adjunct al DSVSA Sălaj, președintele Colegiului Medicilor Veterinari.
A ocupat funcția de prefect al Județului Sălaj, de administrator public al Județului Sălaj, iar din anul 2016 ocupă funcția de primar al Municipiului Zalău.
A dovedit, oriunde a pășit, că poate, știe și luptă pentru oameni, pentru a realiza și pentru a lăsa în urma sa Fapte Bune!
Din luna februarie a acestui an, Ionel Ciunt este și președintele Partidului Social Democrat – Organizația Județeană Sălaj, iar faptul că s-a alăturat echipei PSD pentru Consiliul Județean Sălaj este garanția că administrația județeană va munci în continuare în folosul tuturor sălăjenilor și după 27 Septembrie 2020!
Propunem, ÎMPREUNĂ, Sălajul Faptelor:
✔️SĂNĂTATE înainte de toate!
✔️DRUMURI și mai bune!
✔️EDUCAȚIE pentru toți!
✔️VIAȚĂ mai sigură în Sălaj!
✔️Sălajul, GAZDĂ BUNĂ!
✔️CULTURĂ pentru viitor!
✔️SPORTUL, viață sănătoasă
Împreună cu Florin Florian președinte al Consiliului Județean Sălaj, echipa PSD va munci cu folos pentru oameni!
Decidem IMPREUNĂ pentru Sălaj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.