IPJ Sălaj a înregistrat mai multe dosare penale pentru infracțiuni depistate în trafic

Conducerea fără permis, cu vehiculul neînmatriculat și conducerea sub influența băuturilor alcoolice au fost faptele constatate în trafic de polițiști la sfârșitul săptămânii trecute. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.


Primul dosar a fost întocmit de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida. La data de 26 iunie a.c.., ora 17.21, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe raza localității Dragu. Șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, a intrat cu mașina în curtea unei case, după care a fugit. Polițiștii au pornit în urmărirea șoferului și l-au prins în scurt timp. A fost identificat în persoana unui tânăr din comuna Dragu. Din verificări s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

►În aceeași zi (26 iunie a.c.) alt tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Ip, a fost depistat în trafic, de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău, în timp ce conducea un moped neînmatriculat/neînregistrat pe Drumul Județean 109, între localitățile Ip și Cosniciu de Jos.

► La data de 27 iunie a.c., ora 8.43, polițiștii din Cehu Silvaniei au depistat pe strada Dozsa Gyorgy, din localitate, un tânăr de 23 de ani care conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,41 mg/L alcool pur in aerul expirat.

►Seara (27 iunie a.c., la ora 22.50), polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliție Rurală Jibou au depistat pe Drumul Județean 108 A F, prin localitatea Someş Odorhei, un bărbat din Jibou. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

►La scurt timp (27 iunie a.c., ora 23.20), polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău au oprit în trafic un autoturism fără număr de înmatriculare condus de un bărbat din municipiul Zalău. Alt şofer de 31 de ani a fost oprit în trafic de poliţişti în timp ce conducea maşina cu o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

► Cu o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost identificat în trafic de poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Sărmăşag un bărbat din comuna Sărmăşag.

► În noaptea de 27 spre 28 iunie a.c., la ora 00.10, un bărbat din judeţul Satu-Mare a sesizat poliţia despre faptul că circula cu autoutilitara pe Drumul Naţional 1F, iar la ieşirea din localitatea Sărmăşag a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube matertiale.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că a fost o coliziune între două autovehicule. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul. Pentru şoferul din Satu Mare, rezultatul a fost negativ, iar în cazul celui de-al doilea şofer a rezultat o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

►Ultimul dosar penal a fost întocmit de poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău. La data de 28 iunie a.c., în jurul orei 1630, poliţiştii au depistat prin localitatea Halmăşd un tânăr de 22 de ani, care circula cu mopedul neînregistrat/neînmatriculat. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta nu posedă nici permis de conducere.

În toate cazurile, polițiști au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor acestea vor fi înaintate unităților de parchet competente cu propuneri legale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *