Mirșid: Camere de supravegheat în toate satele din comună

Legat de siguranţa cetăţenilor, administraţia locală din Mirșid, condusă de primarul Călin Bereschi a mai făcut o investiţie importantă cu bani de la bugetul local. În toate satele s-au montat camere de supravegheat.


“Am reuşit să montăm 32 de camere video în toate satele. Din ce spun reprezentanţii Postului de Poliţie Mirşid, chiar funcţionează la parametri normali şi sunt benefice pentru a depista anumite infracţiuni”, a precizat edilul. 

“Locuitorii trebuie să aibă încredere în primul rând în Dumnezeu şi după aceea în administraţia locală. Noi facem tot ce putem pentru a le asigura un confort cât mai bun în fiecare zi. Oamenii trebuie să ştie că resursele sunt limitate şi se poate face după cum reuşeşti să încasezi şi după banii pe care îi ai.

Comuna Mirşid se află pe un trend ascendent, un trend bun, dovadă şi faptul că în 9 ani comuna şi-a mărit populaţia cu circa 400 de locuitori! Asta înseamnă că la noi condiţiile sunt bune, oamenii apreciază că avem gaz în toată comuna, că avem apă, că va fi canalizare, că există iluminat public şi drumuri acceptabile.

Se va mai lucra la acest aspect şi, după ce vom finaliza acest proiect de 11 km, cam 90-95% din intravilanul comunei va fi asfaltat, ceea ce nu este un lucru de ici de colo. Pe lângă celelalte investiţii mai mici, eu zic că sunt condiţii bune pentru dezvoltarea acestei comune.

Noi încercăm să dăm curs investitorilor şi – de ce nu – în viitor să putem avea chiar un parc industrial. Teren am găsi, mai ales că Mirşidul este aproape atât de Zalău, cât şi de Jibou”, spune Călin Bereschi, primarul comunei Mirşid.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *