Municipiul Zalău: măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

🟣1. Măsuri de prevenire pentru populație
🔘Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cat posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
🔘 Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11.00 – 18.00;
🔘 Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
🔘 Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
🔘 Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);
🔘 Purtaţi pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise;
🔘 Pe parcursul zilei, faceţi duşuri călduţe;
🔘 Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
🔘 Nu consumaţi alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
🔘 Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice;
🔘 Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii), deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
🔘 O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar de apă;
🔘 Evitaţi activitaţile în exterior, care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).
🔘 Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
🔘 Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.
🔘 Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
🔘 Cereti sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră;
🔘 Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:
a) Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
b)Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
c)Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;
d)Stingeţi sau scadeţi intensitatea luminii artificiale;
e)Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.
🟣2. Măsuri de prevenire a incendiilor
🔘 În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile județene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu și, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituțiilor din zonele menționate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:
🔘 Identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate în care crește riscul de incendiu în condițiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate și a lipsei de precipitații, urmând a se stabili măsurile de protecție specifice;
🔘 Asigurarea și verificarea zilnică a instalațiilor de stingere și a rezervelor de substanțe stingătoare;
🔘 Asigurarea protejării față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și a altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
🔘 Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase, astfel încât să nu constituie surse de aprindere și dotarea acestora cu mijloace de primă intervenție;
🔘 Restricționarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiții favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanțe volatile sau supraîncălziri excesive;
🔘 Intensificarea activităților cu scop preventiv în unele zone cu culturi agricole și în locuri cu vegetație forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;
🔘 Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicție, se stabilesc și se marchează de persoanele în drept;
🔘 Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
🔘 Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *