PNL pune șef la Casa Corpului Didactic, pe Gheorghe Bancea – cercetat penal

Liberalii continuă să facă schimbări în posturile cheie din instituţiile publice. După Casa de Asigurări de Sănătate, Registrul Auto Român, Autoritatea Rutieră Română, AJOFM, Direcţia Silvica şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, a venit rândul Casei Corpului Didactic.

După preluarea puterii de către PNL, liderul liberalilor din Sălaj, Lucian Bode a început să-și impună membrii de partid în funcții de conducere în instituțiile publice. Nu mai puțin de 11 directori au fost schimbați și puși membrii ai PNL Sălaj.

Începând de sâmbătă, 30 mai, şefia instituţiei a fost preluată de către Gheorghe Bancea, directorul Şcolii Gimnaziale „Corneliu Coposu” din Zalău şi consilier municipal din partea PNL. Bancea, care în trecut a fost şi inspector şcolar general, îi ia locul Corinei Forţ, soţia preşedintelui PSD Zalău şi administrator public al Zalăului, Călin Forţ.

O altă schimbare vizează Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, unde profesoara de religie Mioara Gudea a fost schimbată din funcţia de adjunct cu directorul Şcolii Gimnaziale „Horea” din Şimleu Silvaniei, Cosmin Porcar. În vârstă de 41 de ani, noul adjunct este preot misionar în cadrul Protopopiatului Şimleu Silvaniei din 2004, şi profesor de religie. Atât Bancea, cât şi Porcar au fost detaşaţi în funcţie pe o perioadă de trei luni, respectiv până în 30 august, cu posibilitate de prelungire.

Consilierul local Gheorghe Bancea cercetat penal de procurori

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, i-a dat în judecată pe foștii șefi ai Inspectoratului, Abrudan Ioan și Bancea Gheorghe, pe fostul consilier juridic Jeler Viorica, pe Bocșa Maria, fostul contabil, și pe Chețe Corina, actualul contabil șef.

În dosarul disjuns – ISJ impotriva lui Abrudan și Bancea – este vorba de „acțiune în răspundere delictuală”. După două termene de judecată, s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal al Parchetului zălăuan.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *