Primarul Ioan Roșan aduce vești bune pentru cetățenii din comuna Valcău de Jos

Actuala conducere a Primăriei Comunei Valcău de Jos a obținut finanțare pentru încă două proiecte de investiții noi: pod rutier în loc. Valcău de Sus și reabilitare, extindere și dotarea Cămin Cultural loc. Lazuri.
Săptămâna trecută, primarul ing. Ioan Roșan a fost invitat la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), unde a semnat contractele de finanțare pentru demararea lucrărilor. Odată semnate contractele, urmează procedura de proiectare tehnică, urmând demararea licitațiilor publice pentru execuția efectivă a lucrărilor.
„Sunt bucuros că am reușit să aduc încă două mari investiții în comuna noastră care vor fi realizate prin CNI. Odată finalizate lucrările, acestea vor aduce un grad de confort mai ridicat locuitorilor din comună”, a transmis primarul Ioan Roșan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.