Primii kilometri de asfalt turnat pe străzile din comuna Surduc

Gata. Așteptarea a luat sfârșit. Constructorul a început lucrările de asfaltare începând cu data de 7 iulie, iar în cele două zile (7-8 iulie) s-au asfaltat circa 1,5 kilometri, respectiv 6 străzi în satul Tihău.
Este vorba de unul dintre cele mai importante proiecte de investiții din Comuna Surduc privind asfaltarea şi modernizarea străzilor din comuna noastră în lungime totală de 9,4 kilometri.
 
Proiectul este finanţat din fonduri guvernamentale (PNDL 2) și are o valoare totală de peste 80 de miliarde de lei vechi.
 
Firma a început lucrările de asfaltare a străzilor în satul Tihău, iar săptămâna viitoare va continua să asfalteze străzile din satul Brîglez, urmând a continua lucrările şi în celelalte sate.
 
Prin acest proiect vor fi modernizate şi asfaltate 57 de străzi din comuna Surduc, după cum urmează:
 
🔘sat Surduc – 1 stradă
🔘sat Solona – 8 străzi
🔘sat Teştioara – 2 străzi
🔘sat Cristolţel – 11 străzi
🔘sat Brîglez – 10 străzi
🔘sat Tihău – 15 străzi
🔘sat Turbuţa – 10 străzi
 
„În aceste două zile s-au asfaltat deja circa 1,5 kilometri, respectiv 6 străzi. Lucrările de asfaltare au demarat în localitatea Tihău și ne propunem ca săptămâna viitoare să intrăm cu asfaltarea în satul Brîglez. Lucrările de asfaltare vor continua și în celelalte sate, atât timp cât vremea ne va permite. Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor întregi comunități pentru răbdare și pentru înțelegere. Primăria Comunei Surduc poartă discuții permanent cu firmele care execută proiecte de investiții pe raza comunei noastre pentru a respecta calendarul și termenele de finalziare a acestor lucrări”, a transmis primarul Alin Băbănaș.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *