Surse: Michelin Zalău a început să dea afară zeci de muncitori

Pandemia de coronavirus a afectat lumea întreagă, iar milioane de angajați și-au pierdut locul de muncă Și România a fost lovită puternic de acest virus COVID-19, astfel că sute de mii de locuri de muncă au dispărut.

Recent, unul dintre cei mai mari angajatori din Sălaj, TenarisSilcotub a anunțat oficial un program de reducere a personalului datorită crizei economice creeate de coronavirus. În această situație, începând cu luna iulie aproape 200 de angajați își vor pierde locul de muncă și vor fi trimiși acasă.

Michelin Zalău are în plan să scape de 150 de muncitori

De partea cealaltă, vă prezentăm situația dintr-o altă companie gigant din Sălaj, Fabrica Micheiin Zalău, care are 2000 de angajați și se pară că și ea a început deja să trimită acasă mai mulți angajați.

Surse din cadrul companiei ne-au spus sub anonimat că până în prezent Michelin a dat afară circa 50 de angajați, iar planul ar fi de până la 150 de muncitori care urmează să fie disponibilizați.

O parte din muncitori au fost trimiși în șomaj, altora li s-a desfăcut contractul de muncă, iar alții primesc preavizul pe neașteptate. Cert este că Michelin are un plan clar de disponibilizări prin care peste 100 de municitori își vor pierde locul de muncă.

La Michellin Zalău sunt probleme economice destul de serioase datorită nivelului scăzut al comenzilor. De la începutul stării de urgență, muncitorii au fost trimiși în șomaj tehnic, iar programul de lucru a fost modificat și adaptat situației actuale de după pandemie.

Salariații au fost afectați direct și au existat situații în care angajații au fost solicitați doar 50% din timpul efectiv de lucru într-o lună de zile. Muncitorii au fost plătiți integral în zilele care mergeau la fabrică, iar pentru zilele care au stat acasă au primit șomaj tehnic (75% din salar, plus sporul de vechime).

În aceste condiții, salariații Michellin Zalău au simțit direct în portofel criza COVID-19, deoarece veniturile salariale le-au fost diminuate cu până la 10%.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *