Treznea: Primarul Cristian Oros își prezintă raportul de activitate 2016-2020
Primăria Comunei Treznea este condusă din 2016 de Cristian Oros, unul dintre cei mai tineri primari din Sălaj. Are 38 de ani, este de profesie jurist (studii superioare), este căsătorit și are doi copii.
Cristian Oros are o vastă experiență administrativă. Și-a început activitatea în administrația publică în anul 2007 la Primăria Zalău, iar în perioada 2008-2012 a fost ales consilier local și viceprimar al Comunei Treznea. Din anul 2016 și până în prezent Cristian Oros ocupă funcția de primar în comuna Treznea..
Pe lângă administrație, Cristian Oros este pasionat de agricultură și se ocupă de o mică fermă de familie, dând un exemplu tinerilor din comunitate, că doar prin muncă poți reuși în viață.
Cristian Oros a preluat în iunie 2016 o Primărie pe minus, înregistrând datorii destul de mari, dar prin implicare și devotamentul noului primar, astăzi Primăria Treznea are bani în cont și nu mai are probleme financiare sau datorii.
Primul proiect important finalizat în anul 2017 a fost cel privind modernizarea și asfaltarea a 5,7 kilometri de străzi și ulițe în valoare totală de peste 29 de miliarde de lei vechi. Proiectul a început în anul 2009, perioadă în care Cristian Oros era viceprimar.
Comuna Treznea este cuprinsă din anul 2017 în Programul Național de Cadastrare Gratuită, cu șapte contracte, din care un contract a fost finalizat, iar alte 6 contracte se află în derulare.
Pe fonduri europene AFIR Satu-Mare, primarul Cristian Oros a achiziționat un utilaj multifuncțional – buldoexcavator în valoare de 3,3 miliarde lei vechi. Odată cu această achiziție a fost angajat o persoană care deservește acest utilaj pentru autogospodărire, lucrări de reprofilare drumuri de hotar, decolmatare văi și șanțuri, etc.
Un alt utilaj de mare folos pentru comunitate a fost achiziționat în 2019 în valoare de 1,3 miliarde lei vechi. Un tractor cu accesoriile necesare pentru deszăpezire, dar și o vidanjă – care este folosită de cetățeni până la realizarea unui proiect pentru canalizare.
În anul 2018 cu bani din bugetul local a fost realizat un sistem de supraveghere performat cu 16 camere video, montate în toate intersecțiile intens circulate, în valoare de 350 milioane lei vechi pentru a asigura un climat de siguranță locuitorilor din comună.
Tot în 2018 a fost dotat Căminul Cultural din Treznea cu mobilier nou (mese, scaune, fețe de masă), în valoare de 300 milioane lei vechi, iar mobilier existent a fost tranferat la Căminul Cultural din satul Bozna.
Primăria Treznea a executat reparații pe Drumul Comunal DC 71 în valoare de 280 milioane lei vechi. În anul 2019 în urma unei viituri, un podeț s-a surpat și a necesitat reparații urgente. S-au mai executat reparații la Monumentul Martirilor din Treznea și împrejmuire groapa comună unde își duc odihna veșnică cei 86 de martiri.
Cu fonduri proprii, Primăria Treznea a construit un parc de joacă modern, la standarde înalte, super dotat în valoare de 2 miliarde lei vechi. Primarul Cristian Oros a dat curs unei petiții venite din partea a peste 200 de cetățeni din satul Treznea care solicitau constuirea acestui parc. Astfel că primarul a dat dovadă de respect față de cetățeni și a realizat acest frumos parc de joacă pentru copii.
Primăria Comunei Treznea a câștigat două proiecte pe PNDL 2 cu o valoare totală de peste 32 de miliarde de lei vechi
Primul proiect pe PNDL 2 este pentru construirea unui pod rutier peste râul Treznea în valoare de 12 miliarde lei vechi. Proiectul a început în 2019 și a fost finalizat în iunie 2020. Podul este construit pe DC71 la ieșire din satul Treznea spre Românași și deservește accesul la terenurile agricole, pășuni și pădurile oamenilor.
Al doilea proiect câștigat pe PNDL 2 este pentru „Realizare șanțuri betonate, podețe acces la proprietăți” cu o valoare de 20 de miliarde de lei. Lucrările cuprind o lungime de peste 12 kilometri de șanțuri betonate în toată comuna, mai puțin drumul județean.
În acest moment a fost finalizată licitația și este semnat contractul de execuție a lucrărilor. În perioada următoare contructorul va începe lucrările în teren.
Primarul Cristian Oros construiește o capelă mortuară în satul Treznea, în valoare de 3,5 miliarde de lei vechi din bugetul local. A fost finalizat proiectul tehnic și urmează ca primăria să emită autorizația de construire.
Primăria Treznea a achiziționat o centrală termică nouă pentru Școala din Treznea în valoare de 500 milioane lei vechi.
Evenimente culturale realizate cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Treznea:
- – Anual comemorarea martirilor din Treznea
- – Concert de colinzi cu ocazia sărbătorilor de iarnă – Crăciun
- – Organizare petrecere de Revelion în fiacare an pentru toți cetățenii din comună
Primarul Cristian Oros vrea să dezvolte în continuare comuna Treznea și propune proiecte noi de investiții
- Îmbunătățire rețea de apă și realizare rețea de canalizare în toată comuna cu fonduri europene. Primarul Cristian Oros a început demersurile pentru îmbunătățirea rețelei de apă și pentru rețeua de canalizare, proiect ce va fi derulat în parteneriat cu Compania de Apă Zalău. Lucrările vor fi finanțate din exercițiul financiar 2021-2027, vor fi înlocuiți 8,3 kilometri de conducte de apă și se vor construi 12 kilometri de rețea de canalizare.
- Realizare rețea de gaze naturale. Comuna Treznea face parte din ADI Valea Agrijului și Valea Almașului alături de alte 7 comune. Cei 8 primari vor realiza un proiect comun pentru racordarea la magistrala de gaz, proiect finanțat de Uniunea Europeană sau prin fonduri guvernamentale.
- Teren sintetic multifuncțional de sport în loc. Treznea
- Capelă și parc de joacă pentru copii în loc. Bozna
- Casă tradițională de tip muzeu în loc. Treznea
- Sediu nou Primăria Treznea
- Pietruirea și modernizarea drumurilor de exploatație agricolă
- Modernizarea iluminatului public pe LED, în toată comuna. De când este primar Cristian Oros, iluminatul public funcționează pe toată durata nopții pentru siguranța cetățenilor.
- Construire pod peste pârâul Treznea, pe strada Vale
- Reparații capitale și dotare cu calculatoare noi la Școala din Treznea
Dragi cetățeni, au fost patru ani de muncă continuă și de implicare pentru a reușii implementarea acestor proiecte. Nu a fost deloc ușor, dar pentru mine este o onoare să lucrez în folosul comunității și o fac cu mult drag.
Vreau să vă mulțumesc vouă cetățenilor, în primul rând, pentru susținerea și încrederea pe care mi-ați acordat-o din 2016 până acum. Mulțumesc viceprimarului, consilierilor locali și colectivului din Primăria Treznea pentru tot sprijinul acordat în realizarea și implementarea acestor proiecte.
Sunt mândru de comuna mea și vreau să continuăm să lucrăm împreună pentru a dezvolta și a aduce bunăstare tuturor cetățenilor. Doamne ajută”, a transmis primarul Cristian Oros.