Comunicat PSD Jibou: „Ups! – usereul își dă iar singur la gleznă – autoflagelare din fanatism”

Useristul din Jibou se agită să fie văzut ca exemplar unicat și țipă că s-a ars becul, ca lumea să-l recunoască drept inventatorul întunericului.
Și pentru că în Jibou este cel mai probabil singurul userist și-a asociat acoliții care mai ființează la nivel de județ, să aibă și ei activitate postacă pe facebook. Și împreună se dedau la o diatribă cu minciuni sfruntate dezlânate cu care încearcă o manipulare a publicului. Sigur că nu le iese, pentru că ce devine evident din ce spun este doar că sunt impostori politici.
Cu cinism față de interesele oamenilor, în scriitura lor din care ei speră să reiasă că sunt șmecheri de nădejde, denunță ca din gură de fanatici niște închipuiri apocaliptice, cu referire la deranjamentul apărut la sistemul de iluminat pe un segment din strada Tudor Vladimirescu din Jibou.
Adică, spun usereii, ”locuitorii sunt ținuți în beznă de autoritățile publice locale”, pentru cine vrea să-i creadă că Jiboul a fost ocupat și este controlat de vreo grupare de tip Wagner. Sau ”zone întregi din oraș fiind neluminate (sic) în timpul nopții de aproximativ două săptămâni”, după care tot ei lămuresc că ”zone întregi” înseamnă de fapt un segment din strada Tudor Vladimirescu, pe care defecțiunea a apărut săptămâna trecută, când s-a și intervenit deja pentru localizarea deranjamentului la cablul din subteran. Iar cele două săptămâni de ”neluminare” nu pot fi altceva decât o perioadă de beznă cumplită în mintea lor, din cauza lipsei oricărei licăriri în sufletele lor întunecate complet. Hei, nu poți să minți manipulator, să încerci să trișezi publicul și să te aștepți să și câștigi din asta. Când vrei să obții un beneficiu speculând grosolan un accident în comunitate pierzi, pentru că trădezi lipsa de caracter, de morală.
Consilierul local usereu de la care pornește totul bălmăjește în postare ceva de ședința de Consiliu Local de ”miercuri 29 august”, chiar dacă 29 august a fost de fapt o frumoasă zi de marți. Când iei bani să fii consilier local ar fi bine să știi măcar zilele săptămânii în care îi câștigi. Să-și editeze postarea, pentru că e plină și de cuvinte scrise greșit. Nu-i acuzăm că nu știu scrie, chiar dacă prea multă carte e clar că nu au și apar drept niște ”neluminați” ca vor să scrie despre strada ”neiluminată”. Dar observația clară este că așa cum scriu și cum gândesc, așa ar și face treabă dacă prin absurd ar fi desemnați să conducă.
Culmea insensibilității la ridicol, postării îi este asociată imaginea cu doi userei care cred că vor fi bine văzuți și își pun chipurile, în care doar ei cred, în poze din care speră că lumea îi va lua drept breji. E foarte bine că-i vedem, să știe toată lumea cine sunt impostorii politici de ocazie.
Formațiunea asta căreia îi aparțin detractorii în cauză a avut ca singură rațiune de a se înființa și de a exista să fie antisistem, să spună orice numai să fie împotriva celor angajați cu responsabilitate în administrarea țării. Și-au pus în gând că dacă reușesc să creeze dezordine socială suficient de mare, au și ei o șansă. Ei bine, n-au! Calea lor, a fanatismului, este sancționată de români. Publicul sancționează fățărnicia, impocrizia și impostura politică. Așa va ajunge useristul din Jibou în alegeri să se voteze singur în mod bezmetic, disperat că rațiunea existenței lui nu există. Adio, usere…
Comunicat de presă emis de organizația PSD Jibou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *