10 tineri de excepție din Sălaj în vizită la Parlamentul European din Strasbourg

Zece tineri sălăjeni, care au performat într-o arie vastă de domenii, au avut oportunitatea de a vizita și întra în contact direct cu activitatea și funcțiile Parlamentului European cu ocazia noii ediții a “European Youth Event” (EYE) ce a fost găzduit la sediul din Strasbourg al instituției în perioada 8-9 octombrie 2021. Participarea celor zece tineri sălăjeni s-a făcut la invitația sălăjeanului Cristian Terheș, europarlamentar PNȚCD.
EYE este un proiect dedicat tinerelor voci europene ce s-a desfășurat în 2021 sub deviza „The future is ours!”. Evenimentul promovează, începând cu anul 2014, implicarea tinerilor în conturarea viitorului Europei printr-o gamă complexă de activități, cu scopul antrenării spiritului vizionar, curiozității și creativității, dar care oferă, totodată, o perspectivă cât mai apropiată de realitățile și neajunsurile societății contemporane.
Tinerii sălăjeni au avut ocazia de a vedea din interior inedita construcție a Parlamentului European de la Strasbourg, de a întra în Plenul Parlamentului sau în alte încăperi cheie din Parlament, precum și de a se familiariza cu întregul proces legislativ și cu modalitățile de negociere a actelor adoptate de către Parlamentul European.
Pe toată durata prezenței în Parlamentul European tinerii sălăjeni l-au avut alături pe europarlamentarul Cristian Terheș și echipa acestuia, de la care tinerii au putut învăța efectiv ce înseamnă activitatea de asistent a unui europarlamentar. Europarlamentarul Terheș le-a și răspuns tinerilor la o serie de întrebări în care a explicat luptele ce trebuie duse pentru România sau a dezvăluit jocurile de culise, negocierile și compromisurile ce se fac pentru a obține majorități în vederea adoptării unui document de către Parlamentul European.
Experiența acumulată de tineri cu această ocazie a fost una bogată și unică, ajutându-i să vadă cu alți ochi instituțiile europene și chiar să-și înțeleagă mai bine vocația și carieră, au relatat aceștia.
Laura Lup, de exemplu, studentă la studii europene, a spus că această vizită a ambiționat-o să-și realizeze visul personal “de a lucra într-una dintre cele mai importante instituții publice ale Uniunii Europene”.
Mai mult, “în această vizită am aflat cât de important și necesar este de fapt un vot și că, indiferent de natură lui, acesta poate face diferența în multe situații. Mai mult, am învățat că uneori a vota diferit față de restul lumii nu este un lucru rău, ci, dimpotrivă, unul necesar”, a mai spus Laura Lup.
Anamaria Ardelean, studentă la drept, a rămas impresionată de muncă efectivă ce se află în spatele activității zilnice a unui europarlamentar.
“Experiența participării la «European Youth Event» a avut un impact semnificativ asupra mea. În urma prezentărilor făcute de domnul europarlamentar Cristian Terheș și a discuțiilor purtate în cadrul proiectului, am primit o nouă perspectivă cu privire la modul în care sunt luate deciziile care ne influențează viețile tuturor. De asemenea, am descoperit că o profesie în Parlamentul European, fie că este una de deputat, fie una de membru al echipei acestuia, necesită multă dedicare, ambiție, seriozitate și implicare.
Pentru a putea ajunge cât mai aproape de rezultatele așteptate de cei reprezentați și a le apăra interesele este necesar ca cel ales să depună toate diligențele necesare înaintea luării unei decizii cu privire la votul său, iar din păcate, acest lucru nu se întâlnește în toate cazurile. Totodată, curajul de a avea propria opinie și de a-ți asuma deciziile și responsabilitatea de informare pentru a fi în cunoștință de cauză, astfel încât votul tău să reflecte interesele oamenilor pe care îi reprezinți, sunt aspecte de care un europarlamentar trebuie să țină cont cu precădere. Este important ca interesele individuale ale României, dar și cele comune în ceea ce privește dezvoltarea în comunitate a statelor să primeze în momentul luării deciziilor”, a spus Anamaria Ardelean.
Ana Balosin, de asemenea studentă la drept, consideră o asemenea experiență necesară tinerilor, pentru a cunoaște direct Uniunea Europeană, nu doar din manualele ”rigid redactate”.
“A fost extraordinar să fac parte din tinerii participanți la «European Youth Event» și să pot lua parte la activitățile desfășurate. Deși toată experiența e greu de transpus în cuvinte, pot spune că a fost o ocazie unică și sunt recunoscătoare pentru oportunitatea acordată. Această experiență este una necesară tinerilor al căror singur contact cu UE și politică s-a realizat oarecum distorsionat, prin intermediul ecranelor sau manualelor rigid redactate. Am realizat că, indiferent de cât de dură ar fi realitatea, singura cale de a schimba viitorul e de a o confrunta personal și, tot personal, chiar mai mult decât printr-un vot, de a încerca să o influențezi.”
Medeea Mastan, studentă de asemenea la drept, a putut vedea cum se pun efectiv în practică cele învățate în anul I de studiu la drept.
“Vizita la Strasbourg a reprezentat o deosebită oportunitate pentru mine, având în vedere că am avut ocazia de a vedea mecanismele de funcționare ale Parlamentului European, rămânând plăcut surprinsă de complexitatea acestuia. Fiind studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai, am învățat despre instituțiile europene chiar în anul precedent de studiu, iar prin intermediul acestei vizite am avut șansa de a asista la punerea în practică a lucrurilor studiate, chiar în cadrul uneia dintre cele mai importante instituții ale Uniunii Europene”, a spus Medeea Mastan.
Ardelean Dariana, studentă la informatică economică, a spus că după această vizită se simte atrasă de politică și că dorește să se implice pentru a aduce schimbare în bine în România.
“Experiența pe care am avut-o în Strasbourg a fost una inedită. Nu credeam că o să ajung să fiu atât de atrasă de domeniul politic, dar experiența pe care am avut-o și oamenii pe care i-am întâlnit m-au făcut să îmi schimb părerea. Domnul Terheș ne-a prezentat cu o transparență totală „Jocurile de Putere” care au loc în Parlament, și este minunat cum un om vrea să producă o schimbare în bine, chiar dacă este foarte greu, pentru țara lui. Am fost plăcut surprinsă de tot ce ne-a povestit, indiferent că a avut legătura de politică, drept sau istorie, iar încrederea lui pentru țara noastră a mai adăugat o fărâmă de speranță. În același timp, sper că și domnului Terheș i-a plăcut prezența noastră și m-aș bucura enorm să vadă un potențial în noi”, a spus Ardelean Dariana.
Huluban Alexandra a spus, de asemenea, că ”vizită la Strasbourg a fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite până acum” și că a învățat foarte multe lucruri.
Vasile Farcaș a spus că ”a fost extraordinar să fac parte din tinerii participanți la European Youth Event și să pot lua parte la activitățile desfășurate. Deși toată experiența e greu de transpus în cuvinte, pot spune că a fost o ocazie unică și sunt recunoscător pentru oportunitatea acordată.”
Cristian Ardelean a spus, de asemenea, că “pentru mine vizită la Parlamentul European din Strasbourg a reprezentat o iluminare mintală, deschiderea unor noi orizonturi și inspirație pentru viitor. În urma acestei vizite mi-am dat seama că dacă dorești să realizezi ceva, poți reuși.”
Igna Mihai a spus că ”acest eveniment a fost o adevărată oportunitate pentru mine să observ rolul pe care îl au cei aleși să ne reprezinte interesele și să înțeleg cum voturile lor influențează soarta Uniunii Europene și a României. Această experiență extraordinară m-a motivat să muncesc și mai mult pentru a ajunge acolo unde îmi doresc și pentru a produce o schimbare în bine în România”.
Claudia Criste, vorbind despre experiența de la Strasbourg, a spus: “Experiența acumulată la «European Youth Event» a fost una de bun augur pentru orice tânăr care dorește să își facă vocea auzită prin participarea la dezbateri politice sau sociale din cadrul evenimentului. Am descoperit culturi noi și am putut să fac schimb de idei și opinii cu alți tineri europeni. A fost o experiență unică pentru mine, experiență ce mi-a schimbat viziunea și lărgit orizonturile. Pe de altă parte, această vizită m-a făcut să îmi dau seama efectiv câtă responsabilitate este pe umerii celor din Parlamentul European, care ar trebui să lupte pentru drepturile și libertățile noastre.”
După finalizarea turului clădirii Parlamentului European, tinerii sălăjeni au putut vizita și admira orașul Strasbourg.
“Pe lângă informațiile primite legate de profesii și desfășurarea activităților în Parlamentul European, am rămas impresionată de clădirea ce găzduiește unul dintre sediile acestui organ unional și de partea culturală a experienței, vizitarea orașului Strasbourg, care, situat la granița dintre Franța și Germania, este o veritabilă metaforă a încercării de comuniune ce caracterizează (sau ar trebui să o facă) Uniunea Europeană”, a spus Anamaria Ardelean.
După două zile rodnice petrecute la Strasbourg cei zece tineri sălăjeni s-au întors acasă cu hotărârea de a se implica în viața publică și a produce o schimbare în bine în România.
“România are tineri minunați și mă bucur că am avut privilegiul de a avea ca invitați zece astfel de tineri în Parlamentul European. Acum am putut aduce primul grup de vizitatori în Parlament după mai bine de un an și jumate și sper să o mai putem face, deoarece doresc să dau această șansă cât mai multor tineri să vină la Strasbourg sau la Bruxelles să vadă efectiv ce se întâmplă în Parlamentul European. România este într-o uniune de state unde fiecare stat își urmărește propriul interes, de aceea e important pentru tinerii români să înțeleagă acest lucru că să poată reprezenta România așa cum se cuvine, indiferent unde vor fi pe viitor”, a spus Cristian Terheș.
Organizația de tineret a PNȚCD, TNT Sălaj, oferă șansa oricărui tânăr interesat de implicare și dezvoltare personală să o facă alături de alți tineri patrioți, care își doresc o România demnă, prosperă și suverană în care aceștia să-și facă un viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *