4600 de kg de azotat de amoniu indisponibilizate de poliţişti

La data de 4 mai a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat un control la o societate comercială din judeţul Sălaj cu domeniu de activitate cultivarea cerealelor, în urma căruia au fost indisponibilizate 4600 de kg de azotat de amoniu.

Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase este condus de comisar şef de poliţie Dumuța Sorin.

Acţiunea a avut ca scop prevenirea evenimentelor generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, depozitarea şi folosirea produselor de protecţie a plantelor.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de nerespectare a obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri protejate.

Astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare.

Reamintim că  persoanele fizice şi juridice care produc, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide sunt obligate să depoziteze îngrăşămintele chimice şi pesticidele numai ambalate şi în locuri protejate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *