60 de familii au primit astăzi cheile de la locuințele ANL din cartierul Dumbrava Nord

În baza demersurilor făcute de administrația locală, în cartierul Dumbrava Nord au fost construite două blocuri ANL, unul cu șase etaje, iar altul cu zece etaje.
Având în vedere că terenul pe care au fost construite a fost al Ministerului Apărării Naționale, în baza unui protocol, 60 de locuințe sunt la dispoziția Primăriei Municipiului Zalău, iar 40 vor fi predate Ministerului Apărării Naționale în vederea repartizării ca locuințe de serviciu angajaților din cadrul Unității Militare.
Astăzi, 19 decembrie, în preajma Sărbătorilor de iarnă, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, împreună cu viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas și administratorul public Călin Cristian Forț au avut o întâlnire cu persoanele cărora le-au fost repartizate aceste locuințe în vederea închirierii, înmânându-le cheile apartamentelor.
Din cele 60 de locuințe, 17 dispun de 3 camere, 39 de locuințe sunt cu două camere, iar 4 cu o cameră. Investiția a fost finanțată prin Agenția Națională pentru Locuințe, valoarea proiectului fiind de 23.290.388,86 lei.
Totodată, Primăria Municipiului Zalău a asigurat utilitățile în această zonă, a amenajat un drum de acces și parcări. Zona este în curs de dezvoltare, aferent blocurilor ANL este în construcție un bazin didactic de înot, o creșă și un teren de sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *