Andreea Pirui prinsă drogată la volan pe Bulevard, în centrul Zalăului
Vedetă a emisiunii de pe Kanal D – Puterea Dragostei, Andreea Pirui a fost depistată de Poliție drogată la volan pe o stradă din Zalău.
Zaălăuanca Andreea a fost oprită în această seară în trafic de un echipaj de la IPJ Sălaj pentru un control de rutină. Însă la procedura testării cu aparatul Drugtest, Andreea Pirui a fost găsită pozitiv la THC. Concret, Andreea ar fi fumat iarbă, un drog interzis de lege.
Consumul de droguri la volan este infracţiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.
Poliția spune că tânăra a fost oprită pe Bulevard în centrul Zalăului
„În această seară, la ora 20:15, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic o tânără, de 33 de ani, din Zalău, sub influența substanțelor psihoactive.
Fapta s-a petrecut pe Bulevardul Mihai Viteazu, din Zalău, în zona centrală.
Testul cu aparatul Drugtest a fost pozitiv la THC.
Conducătoarei auto i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente”, transmite Poliția Sălaj.
Ioana Piru suspectă / Andreea Pirui martoră în dosarul de trafic de droguri instrumentat de procurorii DIICOT Sălaj
Amintim că la data de 5 iunie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sălaj, în colaborare cu polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea şi Cluj-Napoca, au efectuat 16 percheziţii domiciliare şi nouă auto, în judeţele Sălaj şi Cluj. Au fost vizate persoane bănuite că ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc, droguri de risc, respectiv substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 6 plicuri cu substanță pulverulentă (cocaină) și substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, 29 comprimate ecstasy, un recipient cu seminţe, 3 cântare electronice, 2 râjnițe, un grinder, 4 săbii, o macetă, 3 cuțite, 19 telefoane mobile, 18 cartele telefonice, 7 stick-uri, 4 laptop-uri, 3 tablete,1 card bancar, 23950 lei, 100 euro şi diferite înscrisuri.
Pentru 49 persoane, au fost puse în aplicare mandate de aducere, la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Sălaj.
În urma acestor activități, procurorul de caz a dispus, față de 7 persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 ani, luarea măsurii reținerii pentru 24 ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic și consum de droguri de mare risc, trafic și consum de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Păcat de fata asta că a luat.o pe ,căi” interzise prin lege.! Îi cunosc bine familia si neamurile! Își facuse si un brend prin emisiunea televizată… puterea dragostei.
N am făcut nimic! N am fumat…e manevra de la ei…o sa se vadă la analizele de sânge ,când o sa iasă!!!
PARASUTA SE MARAFETA IN 2015 CU MINE , AM POZE CU EA IN CLUB
Da toata lumea stie ca se marafeteaza