Lucrările la Creșa Meseș se apropie de final
Construcția Creșei din cartierul Meseș, un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Axa 4.4 – creșe și grădinițe, se află spre final.
Lucrările de suprastructură și arhitectură, cât și cele de instalații electrice, termice și sanitare au fost finalizate. Mai mult decât atât, au fost finalizate și lucările de împrejmuire, la amenajarea curții, iar spațiile de joacă sunt finalizate și ele.
În prezent se montează mobilierul și se lucrează la finisajele interioare, urmând ca până la finalul acestei luni să se facă recepția lucrării, iar după obținerea autorizației ISU, creșa Meseș va fi funcțională.
Creșa din cartierul Meseș va găzdui 55 de copii, cu vârsta cuprinsă între un an și trei ani.
Valoare investiției se ridică la aproximativ 4 milioane și jumătate de lei (4.542.544, 77 lei cu TVA).