Orașul Șimleu Silvaniei și 15 comune înființează Zona Metropolitană Silvania
Cei 16 primari de la PNL, PSD și UDMR s-au pus laolaltă și vor prin intermediul acestui organism ca zona de vest a județului să se constituie ca o entitate care să aducă mai multă dezvoltare comunităților sălăjene.
Structura asociativă va fi formată din orașul Șimleu Silvaniei și comunele: Bobota, Boghiș, Camar, Carastelec, Crasna, Halmasd, Ip, Maieriste, Marca, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Sărmășag, Valcau de Jos, Varsolt.
„Mă bucur că împreună cu colegii mei primari care reprezintă comunitățile menționate am identificat principalele obiective pe care le putem realiza în perioada care vine. Oportunitățile de finanțare nu trebuie ratate și în felul acesta suntem mai pregătiți, fiind realizată o entitate cu o populație numeroasă și o întindere importantă. Vom identifica prioritățile pentru fiecare comunitate și pentru fiecare localitate în așa fel încât să avem de câștigat cu toții”, spune primarul Lazăr.
S-au discutat despre:
Dezvoltarea infrastructurii prin obţinerea de fonduri nerambursabile pentru:
1 Infrastructura de acces: drumuri, poduri, centuri ocolitoare, piste pentru bicicliști, zone pietonale.
2 Utilităţi esenţiale (apă, canalizare/epurare, salubritate, gaze);
3 Eficienţa energetică.
Creşterea competitivităţii economice prin:
1 Atragerea de investitori strategici;
2 Creşterea capacităţii antreprenoriale;
3 Stimularea și susținerea întreprinderilor de marcă locală şi tradiţie;
4 Valorificarea potenţialului turistic: cultural, montan, agroturismul, balnear etc.;
Dezvoltarea resurselor umane şi educaţia prin:
1 Reabilitarea și modernizarea clădirilor care deservesc actul educațional
2 Programe de training, de educaţie continuă;
3 Învăţământ şi cercetare.
Servicii sociale pentru persoanele aflate în dificultate prin:
1 Finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare la Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” Șimleu Silvaniei, care deservește întrega zonă din jurul orașului.
1 Realizarea unui centru pentru persoanele cu boli aflate în faze terminale
2 Realizarea de mici centre care să asigure îngrijirea persoanelor singure, aflate în dificultate, nedeplasabile
3 Sprijin pentru copiii aflați în dificultate
4 Sprijin pentru familiile monoparentale, a femeilor care au fost victime ale violenței domestice.
„Viitorul e al comunităților care pot genera dezvoltare! Împreună suntem mai puternici! Mulțumesc tuturor pentru implicare și deschidere !”, transmite primarul Orașului Șimleu, Cristian Lazăr.