Poliția Municipiului Zalău desfășoară activități pentru un climat optim de ordine și siguranță
În săptămâna 5-11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Zalău și secției arondate au desfășurat activități ample pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică în rândul comunității.
Astfel, polițiștii rutieri au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale și au reținut în vederea suspendării 12 permise de conducere pentru diverse încălcări ale normelor rutiere, precum prioritate vehicule, prioritate pietoni, depășiri neregulamentare, viteză sau alte asemenea.
Polițiștii de investigații criminale au soluționat 32 de dosare penale, pe care le-au înaintat unității de parchet cu propuneri legale.
Aceștia au efectuat o percheziție domiciliară și au identificat persoanele bănuite de furtul calificat, comis în noaptea de 30/31 octombrie a.c., în dauna unei societăți comerciale din municipiul Zalău.
Bunurile, respectiv mai multe seturi de jante auto și cauciucuri, au fost recuperate și predate persoanei prejudiciate, iar una dintre persoanele bănuite de comiterea faptei, un bărbat de 27 de ani din comuna Crasna, a fost reținut.
Polițiștii de ordine publică au constatat o infracțiune flagrantă de conducere cu permisul suspendat și au luat măsura reținerii conducătorului auto, care ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
De asemenea, polițiștii de ordine publică au aplicat peste 200 de sancțiuni contravențioale, din care 77 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție instituite de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au acționat pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în mediul rural.
Pentru nerespectarea normelor legale, polițiștii au aplicat 131 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 21.000 de lei.
Reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate localitățile județului, atât în spațiile publice închise, cât și în spațiile publice deschise, iar persoanele vaccinate nu sunt exceptate de la această măsură.
Polițiștii sălăjeni, alături de jandarmi și polițiști locali, sunt în continuare la datorie pentru ca normele de prevenire impuse prin prevederi legale să fie respectate.