Președintele CJ Sălaj propune parteneriate pentru dezvoltarea județului
🤝 Președintele CJ Sălaj s-a întâlnit joi, 18 noiembrie, cu primarul din Șimleu Silvaniei, Cristian Lazăr, pentru a discuta pe marginea unor viitoare parteneriate în sectorul turistic și economic, parteneriate care să genereze proiecte de dezvoltare sustenabilă a județului și a orașului de sub Măgura. La întâlnire a participat și directorul Direcției Investiții și Programe Publice din cadrul CJ Sălaj, Lavinia Ghilea.
📌 „Am abordat cu domnul primar teme și idei de proiecte pe care le-am putea derula în parteneriat și care s-ar putea materializa în viitoarea alocare financiară europeană. Am găsit deschidere totală și am încredere că vom reuși să implementăm împreună proiecte care să aducă plus valoare comunităților noastre”, a precizat președintele CJ Sălaj.