Modernizarea drumului județean spre Cehu Silvaniei continuă într-un ritm accelerat
🚧 Pe DJ 108D: Crişeni (DN 1H) – Cehu-Silvaniei (DJ 196), pe tronsonul de 3,2 km dintre Bulgari și Dobrin, constructorul a finalizat așternerea primului strat de asfalt, transmite vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Robert Szilágyi.
💶 DJ 108D face obiectul unui proiect de reabilitare și modernizare implementat de Consiliul Județean Sălaj, cu finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
🚦 Cu o valoare totală de aproape 43 milioane de lei, sumă ce include atât proiectarea și execuția, cât și serviciile de supraveghere, auditul și verificarea tehnică de calitate a documentației tehnice, investiția vizează un tronson de 22,7 kilometri. Principalele lucrări prevăzute prin contract se referă la creșterea capacității portante a drumului, modernizarea structurii rutiere, asigurarea stabilității drumului în zonele afectate de alunecări de teren, realizarea de șanțuri și trotuare, precum și amenajarea podurilor și podețelor.