Lucian Bode a făcut bilanțul celor trei luni la Ministerul Justiției și a predat mandatul lui Predoiu
După aproape trei luni de interimat la Ministerul Justiției, Lucian Bode a predat în cursul zilei de azi mandatul noului ministru al Justiției în Guvernul Nicolae Ciucă, Cătălin Predoiu. La evenimentul organizat pentru predarea mandatului a participat și avocatul Bogdan Ilea – secretar de stat în Ministerul Justiției.
„În toată această perioadă m-am asigurat că activitatea Ministerului Justiției se desfășoară în cele mai bune condiții și nu există blocaje în procesul de avizare a proiectelor de acte normative. Și astfel de blocaje nu au existat!
Pe lângă activitatea de avizare, care este o linie principală de activitate a Ministerului Justiției, actiunile s-au concentrat pe câteva direcții importante. Astfel, am consolidat dialogul cu partenerii externi si cooperarea pe dosarele aflate în lucru, am demarat procedurile de selecţie pentru numirea judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a judecătorilor români la CJUE, am susținut de asemenea, continuarea programului de investiții al Ministerului Justiției și am agreat Planul Național de Redresare și Reziliență pe Justiție, cea mai importantă alocare fiind pe componenta de digitalizare, alocări care vin la pachet cu reformele pe care România trebuie să le facă.
O preocupare deosebită am manifestat față de asigurarea resurselor bugetare necesare funcționării tuturor instituţiilor subordonate, dar şi pentru achitarea scadenţelor drepturilor judecătorilor şi personalului auxiliar. În acest sens, prin rectificarea bugetară pe care am pregătit-o și care pentru Ministerul Justiție este pozitivă, sunt asigurate sumele necesare funcționării până la finalul anului, cu accent pe plata drepturilor salariale și a celor restante stabilite prin hotărâri judecătorești și acte administrative.
În activitatea mea din aceste trei luni la Ministerul Justiției, m-am bazat pe sprijinul Secretarilor de Stat și a specialiștilor din acest minister și le mulțumesc pentru această bună colaborare. De asemenea, îi doresc succes lui Cătălin Predoiu în noul mandat și sunt convins că va promova cele mai bune soluții pentru sistemul de justiție din România. În centrul preocupărilor va sta cetățeanul, asigurându-se astfel protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești”, a transmis ministrul Lucian Bode.