Salariile profesorilor cresc cu aproximativ 60 de lei
Ordonanța trenuleț publicată sâmbătă în Monitorul oficial prevede că de anul viitor salariile profesorilor vor crește. “Să se știe că, de fapt, e vorba de aproximativ 60 lei net, în plus. (…) Se puteau găsi măcar 120 de lei să ia în plus un profesor și nu 60 și ceva de lei”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, în cadrul ședinței CES de luni.
“Toată lumea știe care sunt salariile în educație. În grila de salarizare suntem în pătrimea inferioară. Ca fapt divers, un profesor debutant are acum în jur de 2.300 lei, cu tot cu hrană”, a spus el.
Comentariile sunt de prisos. Încep să vină facturile: 800-1000 lei pentru luna noiembrie și dacă ne gândim la venitul unui profesor tânăr care mai are de dat și 1000 lei întreținere…
„Din păcate, încă o dată Educația a fost sacrificată. Toate guvernele care s-au perindat în ultimii 30 de ani au tratat educația așa cum nu trebuia. Roadele începem să le culegem. Așa cum stau lucrurile, inevitabilul se va întâmpla: educația va intra într-un colaps total”, a mai afirmat el.
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a fost întrebat luni, după adoptarea bugetului pe 2022, ce le transmite profesorilor ieșiți să protesteze pentru creșterea insuficientă a salariilor.
„Le transmit exact ce am transmis și data trecută la conferinta… am început o recuperare. Nu este ceea ce..este ceea ce s-a putut în acest moment și se va continua recuperarea”, a spus Câciu.
Vineri, el afirma: „Ca impact avem în jur de 900 milioane de lei pe Educație și 687 milioane de lei pe Sănătate. Este o creștere medie de 7%, dar e recuperarea din diferență, ceea ce rămăsese restant de recuperat pentru a ajunge în grila anului 2022″.