Un tânăr de 25 de ani, băut la volan a lovit doi pietoni
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost solicitaţi să intervină, la acest sfârşit de săptămână, la un accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 1G. Două persoane au fost rănite uşor.
La data de 25 decembrie a.c., ora 21:45, un tânăr de 25 de ani, din comuna Almaşu, conducea autoturismul pe drumul menţionat, pe direcţia Cuzaplac-Almaşu, iar în localitatea Almaşu, a acroşat doi pietoni care se deplasau din sensul opus.
După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat în scurt timp.
În urma impactului, cei doi pietoni, un bărbat de 43 de ani şi un tânăr de 27 de ani, ambii din comuna Almaşu au fost răniţi uşor.
Cei trei participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatele fiind pozitive. În cazul conducătorului auto s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul pietonilor, rezultatul a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 43 de ani, respectiv 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 27 de ani.
Victimele au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.
În cauză, poliţişti au întocmit dosar penal pentru infracţiunile de părăsirea locului faptei, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.