Valul 5. Rafila îi bagă în şedinţe pe reprezentanţii DSP-urilor şi spitalelor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a convocat marţi, 4 ianuarie, o şedinţă în sistem de videoconferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi cu cei ai spitalelor în vederea pregătirii măsurilor pentru valul 5 al pandemiei COVID-19, susţin surse din minister, citate de Agerpres.

„Este o întâlnire cu direcţiile de sănătate publică şi cu managerii unităţilor sanitare pentru pregătirea valului 5. Sunt videoconferinţe, se organizează periodic. Întâlnirile cu direcţiile de sănătate publică sunt aproape zilnice.

Acum au fost convocaţi şi managerii unităţilor sanitare în vederea pregătirii valului 5 al pandemiei COVID-19.

Sunt două întâlniri, una la ora 12,00 şi cealaltă la ora 15,00”, au declarat sursele respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *