Lucian Bode: Peste 60% dintre prefecții și subprefecții negociați în cadrul coaliției au fost numiți în funcție
Lucian Bode, ministrul de Interne, a declarat după ședința de Guvern că s-a decis eliberarea din funcție a doi prefecți și a zece subprefecți și numirea a cinci prefecți și 15 subprefecți. În total, până acum, au fost numiți în funcție și urmează a fi instalați peste 60% dintre cei stabiliți în negocierile din coaliția de guvernare.
De asemenea, un număr de 16 prefecţi urmează să fie numiţi în şedinţele viitoare ale Executivului, 13 de la PSD, doi de la PNL şi unul de la UDMR.
„Am avut o hotărâre de Guvern pe care am adoptat-o în care au fost pe de o parte eliberaţi doi prefecţi şi 10 subprefecţi din funcţie şi au fost numiţi cinci prefecţi şi 15 subprefecţi. În total, din cei 42 de prefecţi au fost numiţi, de la momentul negocierii politice, 17 prefecţi, urmând ca restul până la 42 fie rămân în funcţie, cum este cazul 14 prefecţi de la PNL şi 3 de la UDMR. Deci 17 rămân în funcţie. Vorbim de un rest de 16 prefecţi care trebuiesc numiţi în şedinţele viitoare. Pe măsură ce vom primi toate confirmările de la instituţiile statului care au această obligaţie de validare a candidaturilor, pentru că facem aceste verificări, vom veni în Guvern cu aceste propuneri – 13 de la PSD, doi de la PNL şi unul de la UDMR”, a declarat Lucian Bode.
Proiect de lege pentru brățara electronică
În ședința de guvern a fost aprobat un proiect de lege, finanțat cu fonduri europene în valoare de peste 40 milioane lei, prin care se va introduce brățara electronică pentru cei care primesc ordin de restricție pentru violență domestică.
Poliția Română va fi printre cei trei actori care vor supraveghea acest mecanism de monitorizare electronică, alături de Administrația Penitenciarelor și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
„Va fi necesară crearea unei infrastructuri informatice. Sistemul va permite asigurarea protecției victimelor violenței domestice. Un proiect pilot de utilizare a brățărilor electronice pe care să le poarte cei care primesc ordine de restricție pentru violență domestică. Vom vedea și ce semnal de comunicații avem, mai ales în zonele sălbatice. Proiectul va fi implementat în a doua jumătate a anului în București în în alte trei județe”, a declarat ministrul.