Șefii județului au discutat cu conducerile instituțiilor subordonate despre bugetul aferent anului 2022
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, și vicepreședintele Szilágyi Róbert István au avut, în aceste zile, întâlniri de lucru cu conducerile instituțiilor subordonate şi finanțate de la bugetul județului, printre care Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, Centrul Județean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Sălaj, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Speranța” Zalău și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei.
Discuțiile au vizat bugetele pentru 2022, precum și agenda principalelor evenimente propuse pentru anul în curs.
„Ne dorim să creștem vizibilitatea tuturor acestor instituții în comunitate și să promovăm continuu și eficient activitățile care asigură plus-valoare vieții sălăjenilor. În acest fel, aducem instituțiile publice mai aproape de cetățeni și oferim servicii de înaltă calitate”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.