Un convoi cu tancuri pentru Ucraina a rămas blocat într-o intersecție pe DN1H
Incidentul a avut loc marți dimineață, pe Drumul Naţional 1 H, la intersecţia cu DN 1 G, la podul Tihăului, și a blocat complet traficul, timp de două ore.
„Un transport agabaritic a ieșit în afara părții carosabile, rămânând imobilizat”, a anunţat marți dimineaţă Poliţia Română.
Camionul care a derapat în curbă era condus de un cetățean ucrainean, de 54 de ani. Potrivit aceleiași surse, nu sunt persoane rănite, iar încărcătura nu a fost avariată. Traficul a fost restricționat până la repunerea semiremorcii pe partea carosabilă, după ce manevra greșită a șoferului o scosese în afara șoselei. Convoiul cu tehnică militară, tancuri, care erau acoperite cu prelate, s-a îndreptat apoi spre vama Halmeu și a intrat în Ucraina.