Scandal la Inspectoratul pentru Imigrări: Angajații l-au poreclit pe șeful IGI ‘Lukașenko’ și îi cer lui Bode să-l demită

Membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor ş Personalului Contractual (SNPPC) cer public conducerii Ministerului de Interne revocarea şefului Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) Marius Florin MIHĂILĂ, care este împuternicit pe această funcție.

Sindicaliştii reclamă „abuzurile comise asupra personalului din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, delegările/misiuni abuzive dispuse, lipsa pontării” susţinând că şeful de la IGI, Marius Mihăilă, pe care îl poreclesc „Lukaşenko”, şi-a ameninţat subalternii, transmite news.ro.


Marius Mihăilă este de loc din Șimleu Silvaniei, prieten și fost coleg de bancă cu actualul ministru Lucian Bode. Mihăilă a condus IPJ Sălaj în perioada în care Lucian Bode era ministru al Transporturilor. După ce Bode a ajuns ministru de Interne, l-a adus pe Mihăilă la București și l-a pus șef de cabinet. Ulterior Bode la împuternicit pe Mihăilă șef pentru o zi la Academia de Poliție, iar acum este șeful interimar al Inspectoratului General pentru Imigrări.


SNPPC solicită conducerii MAI și ministrului Lucian Bode să „ancheteze de urgenţă” activitatea şefului de Inspectoratul pentru Imigrări, chestorul de poliţie Marius Florin Mihăilă.

„Motivul îl constituie, în primul rând, abuzurile comise asupra personalului din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, delegările/misiunile abuzive dispuse, lipsa pontării (ca să nu spunem pontările care nu corespund realităţii), ceea ce naşte suspiciuni rezonabile de abuz în serviciu, fals în înscrisuri, dar şi din cauza lipsei de transparenţă şi dialog cu sindicatele. Din spusele lucrătorilor, acest «Lukaşenko» de la IGI a ameninţat mai mulţi poliţişti să nu comenteze ordinele, într-o convocare organizată în ţară, spunându-le clar: «Aici eu dau dispoziţii şi dvs. executati!». Mai mult, se spune ca pe şefi i-ar fi consemnat într-o unitate de jandarmi din care nu aveau dreptul să iasă decât cu bilet de învoire… semnat de ‘mnealui. Cu alte cuvinte, auzim deja celebra expresie: «Ciocu’ mic!»”, explică SNPPC demersul, într-un comunicat dat publicităţii marţi.

Sindicaliştii din Poliţie susţin de asemenea că numeroase surse au relatat că, de câteva săptămâni, şeful IGI a pretins unor şefi din aparatul central al instituţiei, titulari pe post, să-şi părăsească funcţiile de conducere, avansând şi un termen în care aceştia să se conformeze, iar în cazul unora a dispus cercetări prealabile„ până au cedat şi au acceptat să îşi dea demisia din funcţia publică”.

„Solicităm MAI să ancheteze în regim de urgenţă acest caz, să verifice cheltuielile efectuate cu aceste misiuni/delegări, atât de IGI, cât şi de structurile de poliţie în baza Ord. 521/2008, precum şi eficienţa lor, şi să prezinte românilor cetăţeniile imigrantilor din ultimele 6 luni!! Românii vor rămane surprinsi să vadă că, în ţară, nu a existat doar problema efectelor războiului din Ucraina – problema refugiaţilor ucraineni, ci se depun constant cereri vizând drept de şedere/muncă de către cetăţeni ale unor state africane, de pakistanezi, sri lankezi, indieni, nepalezi, thailandezi etc. Mai ales pe fondul plecării din ţară a multor tineri români, Guvernul fiind orb, mut şi surd la această problemă pe care noi o clamăm de mai mult timp! Problema deficitului de personal la nivelul IGI persistă de mai mulţi ani, iar migraţia ilegală nu a apărut anul acesta!”, se mai arată în comunicatul SNPPC.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *