Secretarul de stat Bogdan Ilea a transmis mesajul ministrului Justiției la festivitatea SNPAP
Cu ocazia festivității de încheiere a anului universitar al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu-Ocna, secretarul de stat Bogdan Ilea a transmis mesajul Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, acestora:
„Festivitatea de absolvire organizată în fiecare an de către Școala Națională de pregătire a agenților de penitenciare Târgu-Ocna, pentru a marca debutul în carieră a fiecărei promoții de agenți de poliție penitenciară, reprezintă în egală măsură un moment de sărbătoare și de mare bucurie atât pentru elevi și părinți, cat și pentru personalul școlii.
Sunt onorat că din împuternicirea Ministrulului justiției -domnul Cătălin Predoiu, am plăcerea de a vă fi alături în acest moment important, încărcat de semnificația și emoția rostirii jurământului de credință, moment care marchează finalizarea etapei de formare a agenților de penitenciare.
Mesajul ministrului justiției, adresat atât absolvenților cat și în general tuturor polițiștilor de penitenciare este unul de apreciere pentru munca și efortul pe care le depuneți zi de zi pentru realizarea in bune condiții a tuturor misiunilor.
Totodată pe această cale vreau să vă asigur de sprijinul pe care Ministerul Justiției îl acordă Administrației Naționale a Penitenciarelor si unităților subordonate, în realizarea obiectivelor care țin de realizarea tuturor obiectivelor, între care as mentiona creșterea capacității de cazare, obligație asumată inclusiv la nivel Guvernametal, cat și de asigurarea tuturor condițiilor, atât pentru persoanele private de libertate cat și pentru polițiștii de penitenciare .
Deschiderea Ministerul justiției și a ministrului justiției către sistemul penitenciar este una concretă și efectivă, manifestată inclusiv prin dialogul continuu cu reprezentanții celor patru federații sindicale ale polițiștilor de penitenciare.
Din perspectiva acestui dialog, reiterez angajamentul ferm al Ministerului Justiției referitor la egalitatea de tratament al polițiștilor de penitenciare, in raport de familia ocupațională din care fac parte, astfel încât orice modificare sa privească implicit si poliția penitenciară.
Dragi absolvenți,
Momentul absolvirii reprezintă pe de o parte un moment de final în școlarizarea dumneavoastră, iar pe de altă parte un moment de început în afirmarea dumneavoastră profesională.
Părinții și familia v-au oferit tot sprijinul, iar dascălii si școala v-au oferit formarea și cunoștințele necesare.
Vă revine dumneavoastră, de acum, provocarea de a vă continua parcursul profesional astfel încât să vă desăvârșiți ca polițiști de penitenciare, printr-o carieră fără cusur si prin urmare, să vă faceți cinste vouă, familiei, dascălilor și finalmente Administrației Naționale a Penitenciarelor și Ministerului Justiției.
Dacă veti fi reușit să depășiți această provocare, veți putea să vă mândriți cu faptul că ați finalizat cu brio eforturile celor care v-au susținut.
Va transmit pe aceasta cale încrederea Ministrului Justiției, domnul Catalin Predoiu, in profesionalismul dumneavoastră și in faptul ca împreuna ne vom atinge obiectivele instituționale asumate.
Vocația profesiei dumneavoastră este in strânsă legătura cu respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, iar profesia de polițist de penitenciare trebuie sa fie fundamentata pe pilonii profesionalismului și onoarei, având conștiința deplina ca faptele fiecăruia dintre Dumneavoastră se răsfrâng in bine sau rău, asupra reputației Sistemului Penitenciar și asupra Ministerului Justiției, pe care le reprezentați atât in timpul cat și in afara programului.
Succes in tot ceea ce faceți!”