Tradiție deGust are Țara Silvaniei

Relieful și microclimatul propice cultivării viței de vie a fost exploatat din vechi timpuri de locuitorii județului Sălaj. Această ocupație se datorează prezenței a celor mai răspândite forme de relief din județ, dealurile, precum și a zonelor depresionare. În 22 octombrie, în plin sezon de culegere a strugurilor, pornim din Zalău, să cutreierăm Țara Silvaniei în (re)descoperirea comorilor depozitate în galeriile și pivnițele păstrătorilor de tradiție vinicolă.
Prima oprire o vom face în Șimleu Silvaniei unde vom vizita crama Podgoria Silvania și unde vom degusta din roadele rezultate în urma descoperirii potențialului subteranului din Măgura Șimleului și a priceperii celor care au scris primul capitol din povestea vinului spumant autohton.
Următorul obiectiv pe care îl vom vizita intră în categoria patrimoniului cultural construit sau material, centru cultural pentru câteva sute de ani, unde s-au consolidat comunitățile creștine. Creație realizată într-o epocă în care tradiția lemnului era indispensabilă în viața țăranului, Biserica de lemn din Cehei este datată din anul 1765 și strămutată din Câmpia.
La întoarcere spre Zalău, vom vizita una dintre cele peste 400 de pivnițe de vin pe care locuitorii Vârșolțului le dețin. Mândru de recolta bogată de struguri, domnul Alexandru Kiss a transformat-o în vin și ne invită să degustăm din licoarea adăpostită în pivnița familiei și din renumitul bogrács preparat la ceaun.
Această acțiune este organizată de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău și este parte a proiectului ,,Circuitul Anotimpurilor”, prin care ne propunem promovarea Municipiului Zalău ca punct de plecare pe diferite trasee turistice din județ. Acest circuit îl organizăm pentru anotimpul toamna, urmând ca, în anotimpurile următoare, să mergem în zone care sunt cele mai frumoase în acea perioadă.
Costurile, care vor fi suportate individual de către fiecare turist, sunt cele de transport și degustare, în valoare de 110 lei. Excursia va fi organizată pentru un grup de 20 de persoane. Vă așteptăm să vă înscrieți la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, situat în Clădirea Transilvania, Piața Iuliu Maniu nr. 4 – 6, zilnic, între orele 9 – 17, până în 20 octombrie 2022.
Se va pleca din parcarea din spatele Primăriei municipiului Zalău, la ora 09:30, și întoarcerea în va fi la ora 16:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *