Președintele CJ Sălaj l-a felicitat pe veteranul de război Victor Mezei, la împlinirea a 100 de ani
La împlinirea unul secol de viață, sublocotenentul în retragere Victor Mezei, unul dintre puținii veterani de război din Sălaj, a primit din parte președintelui Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, Diploma de recunoștință, pentru sfânta credință și acțiune manifestate în cel de-Al Doilea Război Mondial, în a pune mai presus viitorul României decât propria viață.
Născut în 5 decembrie 1922 (dar înregistrat în actele vremii la 17 decembrie), în localitatea Racova (raionul Tășnad, astăzi, județul Satu Mare), slt. (rtr) Victor Mezei a făcut parte din Regimentul 20 Infanterie și a luptat pentru eliberarea României, Ungariei și a Cehoslovaciei, până la victoria finală.
A căzut prizonier și a fost deportat într-un lagăr din Germania, unde a petrecut șapte luni.
„Eroul nu are viață proprie; el are viața țării sale. Închei rugându-l pe Bunul Dumnezeu să-i hărăzească, și în continuare, zile cu sănătate. Avem onoarea să vă salutăm, domnule sublocotenent!”, a transmis șeful județului, Dinu Iancu-Sălăjanu.