Comuna Lozna sub conducerea primarului Alin Pocol se dezvoltă într-un ritm accelerat cu bani europeni

Primăria Comunei Lozna este condusă de primarul liberal Alin Pocol, un conducător performant și gospodar. Prin fiecare proiect pe care primarul Alin Pocol reușește să-l implementeze, comunitatea beneficiază de condiții de trai mai bune.

În cei șase ani și jumătate care au trecut, primarul Alin Pocol a reușit să ducă la bun sfârșit multe lucrări importante pentru fiecare localitate din Comuna Lozna. O veste bună este faptul că investițiile continuă și în anul 2023 într-un ritm accelerat.

Primarul Alin Pocol a câștigat în 2020 al doilea mandat de primar cu un scor de peste 85% din voturile valabil exprimate.


Aducțiunea de apă Preluci – Valea Loznii, a fost finalizată

Primăria Lozna a finalizat lucrările la aducțiunea de apă Preluci – Valea Loznii, proiect finanțat prin PNDL 1. În cadrul proiectului s-a realizat o rețea de apă de 8 kilometri, s-a forat un puț la o adâncime de 38 de metri și s-au branșat toate gospodăriile.

Rețeaua de apă dintre Valea Leșului – Cormeniș, finalizată

Primarul Alin Pocol a semnat un parteneriat cu Compania de Apă Someș SA Zalău prin care a realizat aducțiunea de apă Valea Leșului – Cormeniș. Rețeaua de conductă are lungimea de 7,5 kilometri și au fost executate branșamente la fiecare proprietate. Lucrările sunt finalizate.

Parteneriatul a constat în faptul că Primăria Lozna a achiziționat toate materialele necesare, iar echipa de la Compania de Apă a realizat lucrarea.


Lucrările la Pasarela din Cormeniș sunt gata. Urmează recepția

(foto: cum arată pasarela după reabilitare)

Primăria Lozna a finalizat lucrările la pasarela pietonală peste râul Someș, din localitatea Cormeniș, proiect finanțat prin PNDL 1. Pasarela face legătura între comuna Lozna și DN1H spre Letca sau Ileanda. Lucrările au fost finalizate și a fost demarată procedura de recepție a lucrărilor.

(foto: cum arăta pasarela înainte de reabilitare)


Primăria construiește un teren de sport modern – multifuncțional

Primarul Alin Pocol a alocat din bugetul locali banii necesari pentru construirea unui teren de sport multifuncțional cu suprafață din tartan, nocturnă și împrejmuit. Terenul este construit în curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 Lozna, astfel că elevii vor avea un spațiu modern unde să practice orele de educație fizică, iar în timpul liber vor putea face sport în cele mai bune condiții.

Lucrările la terenul de sport sunt realizate în proporție de 85%. Constructorul a finalizat turnarea plăcii de beton, a realizat împrejmuirea cu gard și a montat iluminatul noctur. Urmează turnarea covorului din tartan, montarea porților și trasarea terenului pentru – minifotbal, handbal, volei și baschet.


Se construiesc capele mortuare în Preluci și Cormeniș 

Primăria Lozna continuă seria investițiilor din bugetul local în capele mortuare, după ce la finalul anului 2022 au fost finalizate lucrările la capela din Lozna.

Primarul Alin Pocol anunță că va construi două capele noi în satele Preluci și Cormeniș. Capelele vor fi construite lângă cimitirele din localitate.


Două proiecte câștigate pe Programul Anghel Saligny

Primăria Lozna a câștigat două proiecte de investiții pe Programul Național Anghel Saligny, în valoare totală de aproape 12 milioane lei .

Cel mai important proiect este pentru asfaltarea a 6,6 kilometri de străzi și ulițe, dar și construirea a 3 poduri, în valoare de peste 2 milioane de euro. Al doilea proiect în valoare de puțin peste 1 milion de lei prevede construirea unui pod peste Valea Loznei în satul Preluci.

Concret, se vor construi un total de 4 poduri – 2 poduri în Cormeniș / 2 poduri în Preluci.

„Prin acest proiect de peste două milioane de euro reușim să asfaltăm integral toate străzile din comuna Lozna”, spune primarul Alin Pocol. 


Două proiecte de investiții câștigate pe PNRR

Primăria Lozna a câștigat finanțare pentru două proiecte pe PNRR, fonduri europene. Este vorba de proiectul de creștere a eficienței energetice a sediului Primăriei și a Căminului Cultural Lozna, în valoare de 1,9 milioane lei.

În cadrul proiectului se vor monta panouri fotovoltaice pe sediul Primăriei, pompă de căldură, instalații nou, izolare termică exterioară cu vată bazaltică, uși și geamuri noi, etc.

Al doilea proiect semnat de primarul Alin Pocol la sediul Ministerului Dezvoltării este pentru achiziționarea de stații de încărcare pentru autoturisme electrice (1 stație cu 2 puncte de încărcare), în valoare de 292.000 lei.

Tot cu fonduri din PNRR, Primăria Lozna a câștigat o finanțare de peste 720.000 lei pentru achiziționarea unui microbuz electric pentru transportul elevilor din comună.

Școala din Lozna și căminul cultural din Cormeniș, reabilitate prin CNI

Primăria Lozna a primit vestea cea bună că proiectul de extindere, modernizare, reabilitare și dotare a Școlii Gimnaziale nr. Lozna a fost aprobat de Compania Națională de Investiții. Proiectul are o valoare de 2 milioane de euro.

Clădirea va fi reabilitată integral, de la acoperiș nou, geamuri noi, uși noi, instalație centralizată, centrală termică nou, izolare termică exterioară, inclusiv dotări noi – mobilier, etc. Clădirea va fi extinsă pentru camera centralei, grupuri sociale.

Tot prin Compania Națională de Investiții se va reabilita și moderniza Căminul Cultural din satul Cormeniș. Proiectul este aprobat, urmează semnarea contractului de finanțare.


Rețea de canalizare în toată comuna cu fonduri europene

Primarul Alin Pocol a câștigat o nouă finanțare din PNRR pentru înființarea unui sistem inteligent de canalizare menajeră în toată comuna Lozna. Proiectul este finanțat prin PNRR – Componenta 1 – Managementul Apei pentru aglomerări mai mici de 2.000 de locuitori.


Se asfaltează drumul județean 109E între Lozna – Valea Leșului – Cormeniș

Comuna Lozna spune adio drumurilor pline de pământ și praf, grație unui proiect derulat de Consiliul Județea Sălaj prin care se modernizează drumul județean DJ 109E care străbate comuna pe o lungime de 10 kilometri.

DJ 109 E străbate comuna Lozna de la limita UAT Băbeni spre UAT Lozna – Valea Leșului – Cormeniș – limită UAT Ileanda.

Proiectul de modernizare a DJ 109E este finanțat din fonduri europene și cuprinde lucrări de anvergură: se fac lucrări de consolidare drum, două straturi de asfalt, rigole carosabile, trotuare cu pavaj în intravilanul localităților, podețe și accese la proprietăți.

L-am însoțit săptămâna trecută pe primarul Alin Pocol pentru a vizita șantierul de pe DJ 109E. Constructorul este unul foarte serios și mobilizat cu forță de muncă și utilaje pentru a finaliza lucrările în termenele stabilite. Lucrările executate sunt de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *