Eurodeputatul Terheș: E imperativ ca în 2024 să alegem conservatori patrioți în Parlamentul European


Europarlamentarul Cristian Terheș atrage atenția că, Comisia Europeană dorește să introducă versiunea digitală a „euro-ului”, astfel că cetățenii vor fi obligați să facă tranzacții online, iar cash-ul devine un privilegiu care va fi oricând interzis.


„Așa cum am spus de ceva timp că se dorește, Comisia Europeană a publicat azi (28.06.2023) propunerea legislativă de creere și folosire a „euro-ului digital”.

Pentru a justifica introducerea monedei digitale europene, Comisia Europeană susține că dorește prin acest act normativ „să se asigure că cetățenii și întreprinderile POT CONTINUA să acceseze și să plătească cu bancnote și monede euro în întreaga zonă euro, dar și să stabilească un cadru pentru o posibilă nouă formă digitală a monedei euro pe care Banca Centrală Europeană o poate emite în viitor, ca un complement la numerar”, se arată în comunicatul Comisiei.
Cu alte cuvinte, folosirea cash-ului, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi, va fi un privilegiu pe care birocrația europeană te lasă ÎNCĂ să-l exerciți, până când decide să ți-l revoce.
E imperativ ca în 2024 să alegem conservatori patrioți în Parlamentul European care să oprească aceste nebunii totalitare promovate de Ursula von der Leyen”, a transmi eurodeputatul Terheș.
Comunicatul Comisiei poate fi găsit <<AICI>>.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *