Târnosirea bisericii din localitatea Perii Vadului

Duminică, 22 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Perii Vadului, filie a Parohiei Răstoci, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările săvârșite la biserica din localitate, cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și a săvârșit Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii teologul George Taloș a fost hirotonit diacon, acesta urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Mierța, Protopopiatul Zalău.

La finalul cuvântului de învățătură Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe părintele paroh Iosif Grad pentru întreaga activitate, acordând totodată diplome de apreciere celor care s-au remarcat în mod special la efectuarea lucrărilor de reînnoire a bisericii.

Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost ridicată la jumătatea secolului al XIX-lea și o dată cu trecerea anilor a trecut prin mai multe procese de reparare. În prezent, după instalarea ca preot paroh a părintelui Iosif Grad, prin ajutorul și jertfelnicia celor 41 de familii de vrednici credincioși și a altor binefăcători, biserica a fost reînnoită atât la interior, cât și la exterior.

Localitatea Perii Vadului este amplasată pe malul drept al râului Someş, la limita judeţului Sălaj cu judeţul Maramureş, pe şoseaua care leagă oraşul Dej de municipiul Zalău și de municipiul Baia Mare.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1405, când satul apare sub numele de Kwrthhuelrew, la 1800 apărând cu numele de Curtuiusălu, apoi Curtuiuşel, iar din 1966 ajungându-se la numele de acum, Perii Vadului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *