Șofer din Cehu Silvaniei prins băut la volan pe strada Plopilor din oraș
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Cehu Silvaniei efectuează cercetări față de un bărbat 38 de ani, din localitatea Cehu Silvaniei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În fapt, la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 22.15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cehu Silvaniei au oprit pentru control un autoturism care se deplasa de strada Plopilor din același oraș.
La solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice, necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Analizele efectuate au indicat o alcoolemie de 2,16 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 1,64 g/l la a doua probă.






















