Scene șocante în Zalău! Patru tineri și-au împărțit pumni și picioare, după care s-au ales cu dosar penal
O bătaie între mai mulți tineri a avut loc zilele trecute în parcarea sălii sporturilor din Zalău. Patru tineri băuți bine și-au împărțit reciproc pumni și picioare, după care s-au ales cu dosar penal.
Poliția Municipală Zalău continuă cercetările. Surse apropiate unuia dintre victime spune că un tânăr a fost grav rănit în urma loviturilor încasate și că s-ar afla internat la Spitalul Județean de Urgență Zalău, în comă.
Am solicitat un punct de vedere conducerii SJU Zalău, dar până la momentul redactării articolului nu am primit niciun răspuns. Vom reveni cu detalii imediat ce reprezentanții spitalului vor comunica informații despre starea victimei.
Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj ne-a transmis că:
„La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 5.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, într-o parcare din municipiul Zalău, are loc un conflict între mai multe persoane.
La fața locului, polițiștii au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 34 de ani, care se agresau fizic reciproc.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, scandalul ar fi izbucnic pe fondul consumului de alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și tragerea acestora la răspundere penală.”
























