Peste 140 de copii și tineri au participat la prima zi a „Școlii de Vară Sfântul Nicoale” 2025

Parohia „Sfântul Nicolae” din Zalău, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și sprijinul Consiliului Județean Sălaj, a demarat „Școala de Vară Sfântul Nicolae”, Ediția a III-a, în perioadă 28-31 iulie 2025.
Peset 140 de copii și tineri au luat parte la prima zi  a școlii de vară, semn că apelul făcut de părintele paroh Petru Brisc a avut ecou în comunitate.
Copiii și tinerii vor dispune de ateliere diverse, jocuri, activități pentru dezvoltare personală și de grup, excursie, activități catehetice și alte surprize se vor desfășura la Biserica Sf. Nicolae din Zalău.
„Cu mult entuziasm am pornit în călătoria celei de a III-a ediții a Școlii de Vară ,,Sf. Nicolae” a parohiei noastre.
Ne-am rugat, am pictat, am cântat, ne-am jucat, cu alte cuvinte, am petrecut timp cu folos alături de peste 140 de copii și tineri.
Mulțumim tuturor celor care sprijină activitățile noastre, mai ales voluntarilor noștri, care investesc timp și dăruire spre folosul copiilor noștri!”, a transmis preotul paroh Petru Brisc. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *