60 de misiuni desfășurate de pompierii sălăjeni în weekend

În acest final de săptămână, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au gestionat 60 de solicitări primite din partea populației privind acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și alte misiuni destinate protecției comunităților, după cum urmează:

• echipajele SMURD au intervenit în 39 de cazuri, acordând primul ajutor medical calificat de urgență și asigurând transportul la spital al persoanelor cu traumatisme sau afecțiuni medicale grave;
• intervenții pentru stingerea a 2 incendii: unul produs la o pensiune agroturistică din localitatea Aghireș, soldat cu pagube materiale însemnate, și un alt incendiu izbucnit la o cratiță uitată pe aragaz, într-o garsonieră din municipiul Zalău. Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime;
• pe fondul temperaturilor scăzute, echipajele ISU Sălaj au desfășurat 12 misiuni de patrulare în localitățile județului pentru identificarea persoanelor fără adăpost sau a celor aflate în dificultate;
•au fost desfășurate controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren, precum și alte tipuri de misiuni specifice.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj rămâne la datorie, 24 de ore din 24, pentru a răspunde prompt oricărei solicitări și pentru a asigura un climat de siguranță la nivelul comunității.
Vă reamintim să acordați atenție persoanelor aflate în dificultate și să apelați numărul unic de urgență 112 ori de câte ori situația o impune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *