Talhar de 25 de ani din Buciumi, reținut de Poliție

*_La data de 27 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au identificat și reținut un tânăr de 25 de ani, din comuna Buciumi, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată._*

În fapt, la data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 84 de ani, din comuna Buciumi, cu privire la faptul că o persoană necunoscută, de sex masculin, a pătruns prin efracție în locuința sa, prin forțarea ușii de acces.

În interiorul imobilului, prin acte de violență și amenințări, bărbatul i-ar fi solicitat bani, femeia indicându-i locul în care se afla un portmoneu ce conținea aproximativ 300 de lei. După sustragerea sumei, acesta a părăsit locuința.

În această dimineață, ca urmare a activităților incestigative desfășurate, acesta a fost depistat și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, iar în urma administrării probatoriului, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *