Bărbat din Nușfalău prins băut la volan, fără permis și cu autoturismul neînmatriculat
La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 19.10, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au oprit pentru control un vehicul tip motocross, care se deplasa pe strada Apei, din localitatea Nușfalău.
S-a procedat la legitimarea conducătorului acestuia, stabilindu-se că este un bărbat de 30 de ani, din comuna Nușfalău.
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, verificările au relevat faptul că vehiculul condus de acesta nu este înmatriculat sau înregistrat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.





























