Accident rutier grav la limita dintre județele Cluj și Sălaj

Un minor de 16 ani care conducea un autoturism marca Volkswagen de culoare albastră, pe Drumul Național DN1 E 60, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile pe șinele de cale ferată între localitățile Poieni și Ciucea.

O autospecială din cadrul Detașamentului de Pompieri Huedin și un echipaj SAJ au intervenit în urma răsturnării unui autoturism pe calea ferată, în zona localității Valea Draganului.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18.30, iar la fața locului au găsit un autoturism răsturnat pe calea ferată și ocupantul ieșit din aceasta.

Un tânăr a fost consultat la fața locului de la echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Acesta era în stare de conștiență și cooperant.

Traficul feroviar a fost oprit pe linia respectivă.

Potrivit IPJ Cluj Accidentul s-a produs pe DN1E60, în localitatea Poieni, unde un tânăr de 16 ani, care se deplasa în direcția localității Ciucea, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se pe sinele căii ferate.

Testarea cu aparatul etilotest nu a indicat prezența alcoolului.

În cadrul cercetărilor urmează a fi stabilite circumstanțele conducerii autoturismului de către tânărul de 16 ani, transportat la o unitate medicală pentru primirea îngrijirilor de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *