Acțiunile în sistem integrat, continuate de polițiștii și jandarmii sălăjeni, la sfârșit de săptămână

În perioada 4 – 6 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de jandarmii sălăjeni, au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a consumului de substanțe psihoactive, a faptelor generatoare de accidente rutiere și depistarea conducătorilor auto care nu respectă legislația rutieră.

Astfel, au fost desfășurate 23 de acțiuni, în sistem integrat, în care au fost implicați 196 de polițiști sălăjeni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, luptători de la acțiuni speciale și polițiști de la alte structuri, 79 de jandarmi, șase polițiști locali și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.454 de persoane, au fost verificate 836 de autovehicule și au fost efectuate 617 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate la acest sfârșit de săptămână, polițiștii sălăjeni au aplicat 507 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 145.646 de lei.

Totodată, au fost constatate 17 infracțiuni, dintre care patru la regimul circulației rutiere, șapte infracțiuni potrivit prevederilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și alte 6 infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 407 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 145 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar 260 pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere pe drumurile publice. De asemenea, 81 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte 19 sancțiuni au fost pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.

Totodată, poliţiştii sălăjeni au reţinut 31 de permise de conducere, dintre care 18 pentru depășirea limitelor legale de viteză, cinci pentru conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, iar opt pentru alte abateri rutiere. De asemenea, polițiștii sălăjeni au retras 11 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii sălăjeni vor continua acțiunile în sistem integrat, pentru siguranța tuturor cetățenilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *