Actualul inspector șef Stupar Marius a primit cea mai mare amendă din istoria Poliției Sălăjene

În 11 ianuarie 2019, un grup de aproximativ 50 de polițiști din cadrul I.P.J. Sălaj au depus o acțiune la Tribunalul Sălaj în Contencios administrativ prin care au solicitat „stabilirea salariului de funcție, calcularea salariului de funcție în funcție de 1450 lei (salar minim brut pe țară) și calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale începând cu data de 01.02.2017, dar și recalcularea salariului lunar începând cu aceiași dată”.


În rândul polițiștilor care s-au adresat instanței pentru drepturile salariale se află ofițeri de poliție cu funcții de conducere, șefi de servicii și chiar un fost inspector șef al IPJ Sălaj.

În primă instanță Tribunalul Sălaj a respins solicitarea polițiștilor, care nemulțumiți de soluție au declarat recurs.

La data de 9 septembrie 2020, magistrații Curții de Apel Cluj au decis definitiv și au admis recursul celor 50 de polițiști din cadrul IPJ Sălaj, obligând Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj să le ofere drepturile salariale solicitate.

Într-un cât șeful IPJ Sălaj, comisar șef Stupar Marius nu a pus în executare decizia Curții de Apel Cluj, polițiștii s-au adresat din nou instanței de jucată solicitând punerea în executare a sentinței.

După ce inițial Tribunalul Sălaj a respins din nou acțiunea polițiștilor sălăjeni, judecătorii Curții de Apel Cluj prin Hotarâre nr.  396/2021 din data de 29.03.2021 au decis definitiv că: „Aplică pârâtului I Ș (nr – Inspector Şef) al IPJ S o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere (460 lei), care se face venit la bugetul de stat, cu începere de la data de 12.10.2020 până la executarea hotărârii Sentinţa civilă nr. 269/04.04.2019, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 17/84/2019, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1010/09.09.20202 a Curții de Apel Cluj, în privinţa obligaţiilor de „stabilire a salariului de funcţie; stabilirea salariului lunar; recalcularea salariului lunar, începând cu data de 01.02.2017 şi pe viitor”.

Acordă fiecărui reclamant penalităţi (nr. – 50 de polițiști), în condiţiile art. 906 C.p.c., în valoare de 100 de lei pe zi de întârziere, cu începere de la data de 12.10.2020 până la executarea de către debitorul – pârât IPJ S a obligaţiilor anterior menţionate prevăzute în titlul executoriu”.

Inspectorul șef Stupar Marius are de plătit până astăzi suma de 79120 lei reprezentând amendă pentru perioada 12.10.2020 – 1.04.2021, însă suma crește zilnic cu 460 lei până la plata integrală a drepturilor salariale solicitate de cei 50 de polițiști.

Totodată, din bugetul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj se plătește câte 100 de lei pe zi fiecărui polițist din cei 50, ceea ce reprezintă suma 860.000 lei sumă care crește în fiecare zi cu 5.000 de lei.

Cele peste 8 miliarde de lei vechi trebuie plătiți din banii alocați IPJ Sălaj, instituțai riscând să rămână fără fondurile necesare de funcționare: fără combustibil pentru autospeciale, fără energie electrică, fără gaz, expertiză, bunuri și diverse.

Toată această situație se datorează așa cum spune și instanța clujeană, inspectorului șef IPJ Sălaj, Stupar Marius, care nu a pus în executare Hotarârea nr. 1010/2020 din data de  09.09.2020 a Curții de Apel Cluj.


Așteptăm cu interes și punctul de vedere al inspectorului șef IPJ Sălaj, Stupar Marius, pe care-l vom publica integral.

5 thoughts on “Actualul inspector șef Stupar Marius a primit cea mai mare amendă din istoria Poliției Sălăjene

  1. Dacă instituția ajunge în situația asta, ma întreb, oare este competent domnul șef??? Cine l-a numit în poziția asta și de ce????

  2. Incredibil…Curtea de Aplel Cluj le da peste bot tuturor, cu pilele si influentele lor abjecte, iar acum tot nu se conformeaza si nu respecta hotararea unei instante superioare. Sa vezi cand vor ajunge la executare silita!!! Felicitari magistratilor clujeni! Bravo!

  3. Eu ma mir de altceva !!!! Cum de cei 50 au castigat si alti multi pe aceeasi speta au pierdut! Unde e justitia pe care unii o lauda! Sau mai bine ne intrebam de ce altii au pierdut si de ce unii au castigat??? Parca legea trebuie aplicata la fel nu de ocazie!!!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *