Antrenorul SCM Zalău, George Zima despre adversarii din Seria 10 a Ligii a III-a

Federația Română de Fotbal a stabilit și aprobat, prin ședință de Comitet de Urgență, componența celor zece serii ale noului sezon de Liga 3, ediția 2021-2022, programat să aibă startul la 26 august 2021.

Seria 10: SCM Zalău, Minaur Baia Mare, CA Oradea, Lotus Băile Felix (fosta CSC Sânmartin), Sportul Șimleu Silvaniei, Someșul Dej, CSM Satu Mare, Progresul Șomcuta Mare, Luceafărul Oradea, CFR Cluj 2.

Antreprenorul principal al Sport Club Municipal Zalău, George Zima împreună cu conducerea clubului și-au stabilit ca obiectiv principal calificarea în Liga a II-a dar și un parcurs cât mai lung în Cupa României.

„O serie fără surprize chiar dacă în locul Bistriței a fost repartizată CFR 2. O serie destul de puternică pentru nivelul Ligii a 3 – a, unde echipele promovate din anul trecut, sezonul acesta pot deveni certitudini și vor avea un cuvânt important în economia finală a clasamentului. Legat de acest aspect consider că Șimleu este în măsură să spere la mai mult. Dacă îmi doream să evit vreo echipă aceasta este chiar cea pe care am antrenat-o sezonul precedent, pentru că nu pot uita unde am trăit atâtea lucruri frumoase. Dar era imposibil fiind din același județ.

Obiectivul nostru este bine stabilit și cunoscut, dar trebuie să demonstrăm pe teren acest lucru și să ne îndeplinim pe rând obiectivele intermediare, care în final ne vor duce spre ceea ce ne dorim cu toții. Ca pretendente la promovare le văd pe echipele din Oradea, Lotus și CAO, pe cei de la Baia Mare, dar să nu uităm și de forța pe care ne-a arătat-o sezonul trecut Someșul Dej. Ca surpriza în play-off o pot vedea pe Șimleu, iar echipa din Satu Mare mi-a plăcut mereu prin prisma calității jucătorilor.

Așteptăm cu nerăbdare să începem drumul lung spre promovare, dar până atunci ne pregătim și ne dorim foarte mult să mai trecem de încă un tur în Cupa României”, a declarat pentru Ziarul Monitorul de Sălaj, antrenorul George Zima. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *