Au fost finalizate lucrările de reabilitare a blocului I58 din municipiu

Blocul I58 din municipiu a fost cuprins în lista celor 30 de blocuri care au beneficiat de lucrări privind creșterea eficienței energetice, în baza unui contract de finanțare din fonduri europene. Proiectul a fost realizat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 3.1 A – eficiență energetică clădiri rezidențiale, iar astăzi a fost demarată procedura de recepție a lucrărilor.

Blocul se află pe strada Crișan, nr. 28, cuprinde 3 scări de bloc și 58 de apartamente. Principalele lucrări de intervenţie executate sunt: izolarea termică a faţadelor, partea opacă, cu sistem termoizolant cu o grosime de 15 cm și tencuiala minerală; înlocuirea tâmplăriei existente la spaţiile comune şi individuale, cu tâmplărie termoizolantă cu geam termopan; închiderea balcoanelor/logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor; izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel, prin placarea acestuia cu polistiren ignifugat cu grosimea de 20 cm; repararea elementelor de construcţie ale faţadei; repararea acoperişului tip şarpantǎ, inclusiv repararea sistemul de colectare a apelor meteorice la nivelul acesteia; amenajare rampă pentru persoane cu dizabilităţi; refacerea finisajelor interioare ȋn zonele de intervenţie, refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente şi a gurilor de absorţie/evacuare aer de la centralele termice pe gaz din apartamente și repararea trotuarelor de protecţie, ȋn scopul eliminǎrii infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe.

Obiectivele proiectului sunt: scăderea consumului anual specific de energie la blocul de locuinţe I58, situat pe str. Crisan nr.28 din Municipiul Zalău cu aproximativ 40%; creşterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie de la 0 la 58; scăderea consumului anual de energie primară cu aproximativ 35 % și scăderea consumului anual specific de energie pentru încălzire cu aproximativ 38,23 %.

Valoarea finală a lucrărilor executate este de 1.837.269,51 lei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *