Autostrada Transilvania cu tunelul Meseș” de 41 km contestată din nou la CNSC

Constructorul Makyol (Turcia), unul dintre cei șapte ofertanți ai contractului pentru lotul Poarta Sălajului – Zimbor – Nușfalău al Autostrăzii Transilvania, contestă la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor o solicitare a CNAIR privind oferta financiară. Makyol este al doilea constructor din România după UMB raportat la numărul kilometrilor de autostradă contractați, cu 68 de kilometri pe toate cele 4 loturi ale secțiunii Sibiu – Făgăraș. Pe 23 ianuarie 2024, CNAIR a finalizat evaluarea ofertelor tehnice urmând ca până la finalul lunii februarie (conform termenelor din SEAP, dar care pot fi prelungite) să termine evaluarea financiară.

Potrivit datelor din contestație pe care le-a consultat Economedia, pe 26 ianuarie, în etapa de evaluare financiară, CNAIR a transmis o solicitare către Makyol pentru a justifica prețurile din oferta declarată admisibilă. Deși anonimizată, din contestație se poate înțelege că oferta Makyol ar putea fi semnificativ sub estimarea CNAIR, situație care obligă Autoritatea contractantă să ceară explicații suplimentare așa cum a fost și cazul altor contracte. Makyol arată că a răspuns clar și detaliat solicitării de clarificare, dar că nu recunoaște legalitatea clarificării CNAIR, însă a dat curs acesteia pentru a nu-i fi descalificată oferta. Solicitarea de clarificare nu înseamnă neapărat suspendarea procedurii, dar este aproape sigur că la Compania de Drumuri se va aștepta decizia CNSC până la desemnarea câștigătorului, ceea ce înseamnă o nouă întârziere.

În vara anului trecut, turcii de la Ictas contestau la CNSC documentația tehnică, iar Consiliul le dădea dreptate.

„Pentru cei 41 de kilometri de pe Autostrada Transilvania, CNAIR a prevăzut o durată de proiectare și execuție de 78 de luni, adică șase ani și jumătate. Spre comparație, Lotul 2 de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești, cel mai greu contract semnat, are o durată de 68 de luni, 18 proiectare și 50 execuție. Contractul prevede inclusiv construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km) și a Tunelului Meseș (în lungime de 2,89 km). Valoare estimată este de 7,48 miliarde lei fără TVA, iar finanțare va fi asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile”, a transmis șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *