Avertizare meteo de Cod galben în județul Sălaj

Conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie, începând de astăzi, 31 mai, de la ora 10.00, până miercuri, 2 iunie a.c., la ora 10.00, județul Sălaj se va afla sub atenționare meteorologică Cod Galben, ce vizează ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat, sunt prognozate averse ce vor avea caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

În cazul manifestării vântului puternic, recomandăm cetățenilor să evite deplasările și să se adăpostească în locuințe sau alte spații închise care le asigură protecția.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate, care ar putea fi doborâți.

Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *