Bărbat din Brașov, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

 

Sâmbătă, 26 august a.c., la ora 20.30, pe D.N. 19 B, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Brașov.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii din Șimleu Silvaniei au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *